Recomandări de lectură – 2

Recomandări de lectură – 2

Fără a dori să mă laud, pot spune că am citit ceva la viața mea.
Când în urmă cu câțiva ani am citit undeva într-un ziar afirmația unui parlamentar UDMR că un om se poate considera un intelectual numai după ce a citit în viață cel puțin 200 de cărți, am izbucnit în râs.
Numai în biblioteca fizică, cea în care țin cărțile “pe hârtie” am vreo 2000 de cărți pe care le-am citit de cel puțin odată. Și asta fără să țin cont de nenumăratele cărți pe care le-am împrumutat prietenilor și de care am uitat. Sau rafturi întregi de cărți pe care de-a lungul anilor mi “le-au citit” câteva generații de căței.
Tot felul de cărți, de la “Transporturile în Marea Uniune Sovietică”, pe care mi-a dăruit-o în urmă cu mulți ani șeful gării din Giulvăz, care pe atunci era cel mai vechi șef de gară din țară, până la Biblie și Coran.

La cărțile în format fizic de adaugă de prin anii 2000 și mii de cărți în format electronic. Citite și alea.

Cu toate că am citit atâtea cărți, dacă cineva m-ar ruga să-i recomand o singură carte, una singură pe care să o citească în viață, nu aș avea nici o ezitare în a-i recomanda “Mizerabilii” scrisă de Victor Hugo.
Ca să vă faceți o idee despre cât de bună este cartea asta ajunge să vă spun că am citit-o întâia oară când aveam vârsta de vreo 10 ani.
De atunci “am mâncat” câteva ediții, dar tot o mai citesc odată la cel puțin doi ani.

După ce o veți citi și voi, dacă nu ați făcut-o până acum, veți constata că ați devenit mai buni și mai înțelepți.

Pentru că nu știu dacă o veți găsi în librării, și pentru ca să nu așteptați până o cumpărați, de la linkurile de mai jos puteți descărca în format electronic cele 3 volume pe care le-am digitalizat special pentru ca să puteți să vă apucați de citit chiar începând din acest moment (dați click pe poze pentru descărcare):

cover1

Cover2

Cover3