Deodorant ecologic pentru casă

Deodorant ecologic pentru casă

În comerț oferta de deodorante pentru casă este mai mult decât generoasă. Uleiuri esențiale care se încălzesc, bețișoare care ard, nenumărate sprayuri, geluri care se evaporă, unele cu un aspect care îmbină high tech-ul cu tradiția, altele discrete, o simplă cutiuță din plastic care se așează undeva în cameră.

Din păcate, toate substanțele astea destinate să mascheze mirosurile au câte o mică problemă, fumul ăla rămâne în plămâni, nici uleiurile alea nu știm cât sunt de sănătoase dacă le inspirăm, ca să nu mai vorbim de produsele create de industria chimică.

Iată totuși o metodă pe care am testat-o timp de peste două luni, care nu face rău nici casei, nici celor care trăiesc în acea casă, nu este costisitoare și chiar funcționează:

Puneți o lingurită de cafea măcinată într-un căpăcel , o scrumieră, ceva, și lăsați acel recipient undeva în baie, sau în altă încăpere a casei.

Clipboard01

Veți constata că mirosurile neplăcute au dispărut, nu mascate de eventualul miros de cafea, care de altfel nu prea este perceptibil, ci pur și simplu au fost absorbite de cafea. Nu știu cum funcționează dar funcționează. Am încercat și cu cafea scumpă și cu cafea ieftină și de foarte proastă calitate, funcționează oricum

Efectul unei lingurițe de cafea ține cam 3 zile, după care aceasta trebuie înlocuită.

Merită să încercați, în cel mai rău caz riscați să pierdeți o linguriță cu cafea.