Istorie recentă – Gestionarul

Anton Kovacs

Inainte de 1989, dimineața, de obicei pe la 6,30, cu jumatate de ora înaintea începerii programului, pe porțile întreprinderilor din toata tara putea fi văzut intrând un personaj interesant.

Era un bărbat în varsta de 40-50 de ani, posomorât, îmbracat relativ modest, de multe ori cu un halat albastru destul de ponosit, cu o basca pe cap si cu o servieta solida din piele de porc in mana.

Cei care se incrucisau cu el, indiferent ce funcție aveau, îl salutau respectuoși iar el le raspundea, atunci cand le raspundea, mormăind ceva.

Rareori privea in ochii celor cu care se intalnea, de obicei privea sa era îndreptata undeva în jos, de parcă era atent sa nu calce într-un căcat, și din toată atitudinea sa rezulta că-i considera pe toți cei cu care se incrucisa niște ființe inferioare cărora nu are rost sa le dai importanță.

Daca intamplator directorul general al întreprinderii se afla în curte si îl vedea, se îndrepta bucuros către el strigând “Nea Ioane, ce mai faci?”, de parcă și-ar fi întâlnit cel mai bun prieten, cei doi dădeau mâna și se indepartau discutand preocupați despre ceva foarte important.

Acest pitoresc personaj era GESTIONARUL.

Într-un fel avea și el dreptate când se purta cum se purta.

Când veneau materiale pe care trebuia să le recepționeze Nea’ Vlasin le număra, le cântărea sau le măsura, făcea nota de recepție, punea toate materialele alea pe rafturile corespunzătoare, când era nevoie le elibera, calcula bonurile de consum, întocmea facturi, avize iar după ce lucrurile se linișteau își opera fișele de magazie.

Dacă era nevoie de o situație mai deosebită, de exemplu o listă cu materialele fără rulaj în ultimele 6 luni, tot Nea’ Vlasin o făcea. Fără calculator, calculatoarele personale erau încă în broșurile din colecția “SF – Stiință și Anticipație”.

Când nu avea altceva de făcut se ducea în magazie și mai putea câte o etichetă pe vreun raft, mai ștergea praful.

Nea Vlasin avea 4 clase, mari și late.

Răspundea de mii de repere, majoritatea acestora în cantități imense.

Astăzi cred că nu mai există facturistă în Țara Românească care să nu aibă “la bază” o facultate și un masterat. Si țineți cont că o facturistă face o fracțiune din munca pe care o făcea gestionarul.

Captură din filmul Secretul lui Bachus

Gestionarul prerevoluționar nu venea niciodată la serviciu cu mașina, cu toate că undeva, într-un garaj bine încuiat, exista un autoturism Lada sau ARO nou nouț înmatriculat pe numele soției sau al mamei sale. Existau și niște acte care dovedeau că mașina aceea a fost câștigată la “Loz în plic” sau la loto.

“Tot uitându-se prin magazin să vadă ce mai poate lua pentru George, găseşte biletul, călcat în picioare de lume. Îl ia, îl şterge (afară ploua) şi-l pune bine în portmoneu. A doua zi, în ziar se publică numerele câştigătoare de la Loto: 14, 2, 74. Biletul Marianei ieşise câştigător la categoria maximă (categoria 1 A), numerele fiind câştigătoare în ordinea extragerii.

Mariana merge la agenţia Loto, plăteşte biletul şi apoi îi comunică doamnei Vasilescu vestea. Marea ştire se răspândeşte rapid în tot cartierul: „olteanul” a cumpărat biletul câştigător; totul este „aranjat”, „ban la ban trage””

Gheorghe Florescu – Confesiunile unui cafegiu

Niciodată gestionarrul nu se lăuda cu locuința sau averea sa, nu fuma, pentru că era prea zgarcit pentru a cheltui banii pe țigări. Nu se îmbrăca niciodată cu haine noi, păstrând întotdeauna o înfațișare modestă.

Avea vreo 5 pixuri ieftine și un creion chimic înfipte în buzunarul de la piept al halatului și un mănunchi imens de chei, chei pe care nu le lăsa din mână nici cand făcea baie. Cand îsi curăța pantofii îi ungea cu un strat fin de vaselina pentru că aceasta proteja pielea pantofilor de umezeala.

Dacă varianta masculina era cea descrisa mai sus, varianta feminina a acestuia, gestionara, avea o înfațisare complet diferită.

Cei care au depășit o anumită vârstă poate și-o amintesc, vânzătoarea de la Alimentara, lactate, mezeluri sau de la carne, dolofana, cu picioare scurte, părul îi era împletit în forma unui coc imens și în loc să afișeze modestie, dimpotrivă, avea o înfațișare prosperă, prosperitate afișată pe degetele grăsuțe, fiecare din ele, inclusiv degetul mare, împodobite cu cel puțin un inel din aur.

Încă nu își tatuau sprâncenele și nici nu își injectau tot felul de lucruri în buze, așa cum fac fiicele lor acum, moda aceasta avea să apară abia după vreo 20 de ani.

Urechile erau și ele împodobite cu câte o potcoavă gravată, tot din aur, gâtul îi era împodobit cu un colier și obligatoriu, alături de colier exista și un lanțug subțire (bineînțeles din aur) de care atârna o cruciuliță. Dacă ați depasit o anumita varsta probabil ați văzut-o, amintiti-vă de vânzătoarea de la raionul de mezeluri de la Alimentara.

Le mai puteți vedea și acum, femei de afaceri de succes, între timp unele din ele s-au mai îngrășat puțin, altele dimpotrivă, au apelat la tot felul de manevre care să le scape de grăsimea suplimentară.

Femela gestionar era de obicei mai acră decât bărbatul gestionar, mai ales dacă observa că cel care dorește ceva de la ea este un pârlit. Oricum, aparențele înșelau, în comparație cu ferocele mascul gestionar gestionara nu era decat un copilaș nevinovat.

După revoluție gestionarul și-a schimbat complet înfățișarea.

În anii ’90 acesta nu mai venea la servici cu tramvaiul ci intra pe poartă, claxonand nervos cand aceasta se deschidea prea încet, cu un Mercedes 230 sau cu un Ford Mondeo.

Nu mai era îmbracat în halat albastru ci purta bluejeans nou nouti, avea o „geacă” din piele de capră, un tricou negru și în picioare avea ghete sport din piele albă.

La gât îi atârna greu un lanț gros din aur. O bratara tot atât de groasă, tot din aur, acoperea parțial ceasul Breitling Chronomat Navitimer de la încheietura mâinii.

Nu mai era atat de respectat ca gestionarul anterevolutionar dar nu-i păsa.

Nu își mai ascundea averea ci dimpotrivă, se lăuda cu ea. Până și brelocul cheilor avea imprimat pe el o bancnotă de 100$.

Sursa foto: Yandex.ru

Nu mai era personajul antipatic din trecutul odios ci era un tip jovial și prietenos cu toată lumea, oricand dispus să-ți vândă ceva din depozitul de care răspundea, fie că era vorba despre o sticla de Alexandrion, rulmenti 6303, o cisterna cu benzina sau matritele de zinc cu hărțile de cadastru ale județului.

Abia în primii ani ai secolului XXI gestionarul a devenit ceea ce este acum, o persoană care lucrează foarte multe ore în fiecare zi, care uneori are o răspundere foarte mare, unii au o înfațisare mai prosperă, alții par (si uneori sunt) amărâți, unii se pricep foarte bine la ceea ce fac, alții abia învață.