Anton Kovacs

In 1993 internetul pe care îl știm acum, World Wide Web, abia începuse să funcționeze. În luna ianuarie a acelui an în toată lumea existau 50 de servere de internet mari și late.

Pentru că era prin dialup internetul era scump, ca și telefonia de altfel. De fapt nu se folosea internetul decât ca o curiozitate, modemurile aveau o viteză de vreo 2400 biți/secundă, să transferi o poză pe internet dura câteodată și o oră, oră în care plăteai impulsuri de telefon. Nici pomeneală de filme sau muzică pe internet. MP3-ul încă nu fusese inventat.

La noi începuseră să apară PC-urile, chiar și pe mesele unor contabili.

Exista însă o listă de discuții, pe mail, pe care câțiva programatori schimbau idei, încercând să înțeleagă și să pună haos în contabilitatea pe care nici măcar profesorii de la ASE nu o înțelegeau.

La un moment dat, încercând să-i ajut, să ne ajut, am postat acolo un text despre conturi.

In noaptea următoare unul din colegii din acel grup a înființat pe Yahoo prima listă de discuții a contabililor din România, o listă care funcționa prin intermediul emailului (dacă aveai ceva de întrebat trimiteai un mail la adresa grupului și primeai în fiecare zi un mail cu toate întrebările și răspunsurile), iar prima postare, făcută în numele meu, a fost textul despre conturi pe care îl scrisesem. Bineînțeles în varianta fără poze, pozele le-am adăugat cândva ulterior.

Este vorba despre textul de mai jos,

Puteți să-l listați pe o hârtie frumoasă și să-l atârnați de perete, acesta este primul text și totodată primul text de “contabilitate popularizată” care a fost postat vreodată într-un grup de contabilitate din România.

Scrisoarea lui Neacșu de la Cîmpulung în versiunea contabilă.

Mult după aceea a apărut restul.

Despre mături

Este interesant cum în contabilitate același bun poate fi clasificat în mai multe conturi.

Cumpăr de exemplu mături, pentru a le revinde. Bineînteles că vor fi marfă (atentie, pentru a fi marfă, un bun oarecare este achiziționat în scopul revinzarii ca atare, deci fără nici un fel de transformare. Asta înseamnă că mierea la borcan nu este miere pur și simplu, și nici tabla decapată și vopsită nu este tabla ci “Tablă decapată si vopsită”).

Dar la un moment dat, voi avea nevoie de o mătură pentru a mătura prin curte.

Bineinteles că nu mă duc să cumpăr o mătură când am 10 maturi în prăvalie, așa că mătura respectivă se va transforma în “alt material consumabil”.

Cândva poate voi ajunge la concluzia că este mai rentabil sa adaug puțina valoare la măturile respective pentru a câstiga mai mult.

Deci, într-o prima fază dau măturile la strungar pe baza unui bon de consum, acesta le va strunji coada, dupa care le va preda în magazie în baza unei note de predare. Deci, maturile devin materie primă iar după strunjire vor deveni produs semifabricat. Urmează să le dau la cineva să le vopsească, din nou pe baza unui bon de consum, vopsitorul le face coada roșie și le predă din nou la gestionar, de data aceasta măturile fiind deja produs finit, respectiv “Mături cu coada strunjită și vopsita în roșu”. Și după aceea le vând la altă pravalie și maturile vor fi din nou marfă, en-gross sau en-detail, dupa caz. Și aici ciclul poate fi reînceput.

Nu mai pomenim că dacă cumparăm o singură mătură și o dăm direct femeii de serviciu să măture pe jos, aceasta va fi material nestocat, (pentru ca gestionarul nici macar nu a vazut mătura respectivă, cu atit mai putin a apucat sa îi faca recepția și să o stocheze) , iar dacă cumpăram 10 maturi, tot pentru măturatul biroului propriu, acestea vor fi alte materiale consumabile. Dar asta nu ne impiedică, dacă maturile sunt de calitate, să le dăm în înventarul celor care le vor folosi, acestea ajungând astfel obiect de inventar, sau de ce nu, să le strunjim coada, să le vopsim în rosu …

Și să le facem mijloc de transport