Câte ceva despre programele pe care le folosim–1

Câte ceva despre programele pe care le folosim–1

Anton Kovacs

De obicei, odată cu trecerea de la un an la altul, ne facem puțină curățenie în calculatoare.

Sau, dacă ne-a mers bine, ne procurăm un calculator nou.

Chemăm „băiatul d ela calculatoare”, acesta ne instalează sistemul de operare și totodată ne instalează o mulțime de programe, pentru office, pentru văzut filme, pentru ascultat muzică, pentru poze șî cine mai știe ce minunății. Mai mult sau mai puțin legale.

Rezultatul, în marea majoritate a cazurilor este că după ce am instalat toate aceste programe vom constata că am dat banii degeaba pe noul calculator deoarece acesta se mișcă la fel de încet ca și cel vechi.

Sau, în cazul fericit, vom constata că bătrânul nostru calculator este din nou la fel de rapid ca atunci când l-am cumpărat.text-separator-21

De fapt, imediat după instalarea sistemului de operare ar trebui să ne facem un mic plan, care sunt programele pe care le folosim pentru a lucra, care sunt celelalte programe pe care le folosim pentru diferite activități, care este spațiul de stocare de care dispunem și de cât am avea nevoie…

Vom începe cu „arhiva”.

Fiecare din noi avem pe calculator o mulțime de poze, probabil și o grămadă de muzică, tot felul de documente.

Dar mai puțini dintre noi știm că aceste documente ar putea fi stocate în siguranță și altundeva decât pe mult prea încărcatul nostru harddisk, de exemplu în “cloud”, undeva pe niște servere externe.

Vă veți întreba „și dacă se pierd”?

Trebuie să știți că probabilitatea ca prețioasele dumneavoastră fișiere să se piardă dintr-un spațiu de stocare din cloud este mult mai mică decât cea de a vi se defecta harddisk-ul, făcând astfel imposibilă recuperarea datelor stocate pe acesta.

Asta deoarece în cloud datele sunt stocate redundant pe o mulțime de servere, asfel încat chiar dacă unul din aceste servere se defecteaza datele sunt stocate în încă o mulțime de locuri.

Majoritatea aplicațiilor de stocare în cloud au și facilități de vizualizare sau chiar de editare a fișierelor stocate. Astfel nu va mai fi nevoie intotdeauna să descărcăm fișierele stocate ci le putem vedea sau chiar modifica acolo unde sunt salvate.













Cea mai simplă modalitate de a obține spațiu gratuit în cloud este să ne facem un cont Google.

In momentul în care avem acest cont vom putea începe cu arhivarea in cloud a fisierelor.

Astfel, putem să stocăm un număr nelimitat de poze, gratuit, în Google Photos.

Putem să sortăm pozele pe categorii, putem tot acolo să corectăm unele imperfecțiuni de culoare sau contrast, putem chiar să le aplicăm câteva efecte frumoase.

Cu axcepția cazului în care dorim să arătăm și altora pozele noastre, sau a cazului în care creem albume comune cu prietenii noștrii, nimeni nu va avea acces la pozele noastre.

Un alt avantaj al acestui serviciu este că vom putea să ne accesăm pozele de pe orice computer, fie acasă, la serviciu, de pe telefon sau tabletă.

poza2

Părerea mea este că muzica nu ar mai trebui stocată, pe youtube se găsește orice melodie care a fost compusă vreodată, dar dacă totuși dorim să avem undeva propria noastră colecție de muzică putem folosi Google Play Music. Acest serviciu ne permite să stocăm până la 10000 de melodii, ceea ce este destul de mult pentru orice meloman.

Acest serviciu ne va aranja melodiile pe albume, chiar dacă le încărcăm la grămadă, acolo unde este disponibilă ne va afisa coperta albulului și alte informații despre acesta, creându-se astfel o colecție pe care foarte greu ați fi reușit să o realizați păstrând fișierele pe calculatorul dumneavoastră.

La fel ca și în cazul celorlalte servicii Google vom avea posibilitatea să accesăm muzica stocată oriunde am fi și de pe orice dispozitiv conectat la internet.

image

Pentru salvarea altor documente, fie ca e vorba de fișiere doc, xls, pdf, arhive comprimate (zip, rar, arj, 7z) sau care or mai fi,  vom folosi Google Drive, serviciu care ne va permite accesul de pe orice computer la documentele noastre, partajarea informațiilor cu alte persoane, deschiderea documentelor fără a le mai descărca pe computer și multe altele.

move-folder

Iar cărțile le vom salva și le citim cu ajutorul Google play – Books, aplicația permițându-ne să citim cărțile pe oricare din computerele, telefoanele sau tabletele noastre, fără a fi nevoie să le tot copiem dintr-o parte în alta sau să folosim tot felul de notații pe post de semne de carte.

b1

b2

O altă aplicație Google interesantă este Google Keep. Aceasta se va instala pe toate calculatoarele pe care le avem după care vom putea păstra pe desktop tot felul de notițe. Orice însemnare făcută pe un calculator se va regăsi și pe celelalte calculatoare.

De exemplu, soțul și-a făcut lista de cumpărături pe calculator și o va putea consulta pe telefon când ajunge la magazin. Dacă soția mai vrea ceva poate să completeze lista cu produsele dorite de pe calculatorul ei, iar soțul aflat în magazin va vedea lista actualizată.


keep2

Și dacă tot avem un cont Google, de ce să nu folosim și Google Contacts, având astfel un loc unde toate contactele noastre, fie că e vorba de numere de telefon, adrese sau adrese de email, sunt păstrate și sincronizate fără a mai fi nevoie să le reintroducem ori de câte ori ne schimbăm telefonul,

Contacts_preview_1.5.0

Google Mail, pentru poșta electronică

gmail-preview-1

Android Device Manager, care vă va ajuta să vă găsiți telefonul uitat undeva sau chiar să-l blocați sau să ștergeți toate datele salvate în acesta dacă nu puteți să-l recuperați

adm

sau Google Calendar, unde vom putea memora toate evenimentele importante

Clipboard02

Dacă editarea diferitelor texte, a tabelelor de calcul sau a prezentărilor este doar o activitate ocazională pentru dumneavoastră nu trebuie să instalați programe imense de genul Microsoft Office ci puteți folosi aplicațiile din Google Docs

d1

d2

Aplicațiile prezentate mai sus sunt doar câteva exemple de aplicații online dar dacă accesați Webstore-ul de la Google veți găsi sute de mii de aplicații gratuite care acoperă toate necesitățile unui utilizator, fie că e vorba despre prelucrare foto, proiectare asistată, aplicații office și aproape orice altceva ați avea nevoie. Gratuit, fără a fi necesar să instalați programe pentru care nu ați cumpărat o licență și fără a fi necesar să instalați pe calculator vreo altă aplicație în afară de sistemul de operare și un browser.

ws

Partea a 2-a