Un sistem în care firmele nu mai depun nici un fel de declaraţii !

Anton Kovacs

– propunere postată pe site-ul http://maisimplu.gov.ro/ –

Este posibil aşa ceva ?

Pentru a răspunde la această întrebare va trebui pentru început să vedem de ce în acest moment trebuie să depunem atâtea declaraţii.
Principalul motiv este ca fiecare din declaraţiile pe care le depunem conţin date prelucrate şi sintetizate.
De exemplu una din cele mai importante declaraţii pe care le depunem este „Bilanţul”.

Dar, dacă analizăm bine bilanţul ăsta, care e atât de important încât nu poate fi semnat decât de un expert, nu prea ajută pe nimeni la nimic. Avem o cifră de afaceri, ceva despre datorii, chestii de genul ăsta.
Putem afla din bilanţ dacă toate facturile emise de firma A au fost înregistrate şi la clientul acesteia, firma B ? Răspunsul este NU, pentru asta va trebui să facem Declaraţia 394.
Putem afla din bilanţ dacă Ion Popescu, angajat la firma care a întocmit bilanţul este asigurat la sistemul de asigurari pentru sănătate ? Sa fim serioşi

De fapt, din bilanţ putem afla foarte puţine lucruri, la fel cum din fiecare declaraţie în parte putem afla destul de puţine lucruri, şi din suma tuturor declaraţiilor nu vom putea reproduce toate datele introduse iniţial.
Pentru ca instituţiile statului să aibe totuşi nişte date despre contribuabili se vor face declaraţiile numerotate de la 001A până la 999C, la care se adaugă o mare varietate de acte adiţionale şi note la declaraţii.

Cei care se ocupă puţin de fotografia digitală vor înţelege despre ce este vorba dacă le voi spune că declaraţiile care se depun în prezent la instituţiile statului seamănă cu pozele în format jpg, conţin date sintetizate, prelucrate, date a căror prelucrare a necesitat resurse imense, arată frumos, dar din aceste date nu se mai poate reconstitui informaţia iniţială. Pentru a reflecta cât mai corect realitatea am avea nevoie de o contabilitate în format „RAW”, care conţine date cât mai brute.

Există oare, undeva pe traseul fluxului informaţional nişte date de acest fel ?
Culmea este că există. Dacă ne uităm într-un „Registru jurnal” corect întocmit vom vedea că acesta conţine exact acele date de mare acuratete de care am avea nevoie pentru a crea o „imagine contabilă” a lumii în care trăim.

Registrul jurnal (de fapt formulele contabile înscrise în acesta) conţine toate informaţiile din contabilitatea unei entitati economice, fiecare cu toate amănuntele necesare. Din Registrul Jurnal se pot extrage datele pentru bilanţ, se poate afla cât TVA trebuie să plătească o firmă, căt a încasat, cât a vândut, de la cine a încasat, de ce a încasat, cui i-a vândut, totul.
Din păcate, în loc să fie valorificat aşa cum trebuie, Registrul Jurnal este sintetizat, comprimat, colorat şi pictat până nu prea mai rămâne mare lucru din el. După care rămăşiţele sunt încă o dată pictate în alte culori, sunt interpretate, interpretarea fiind influenţată de pregătirea şi inteligenţa celui care face interpretarea, sunt din nou comprimate şi ceea ce rezultă reprezintă milioanele de declaraţii şi bilanţuri şi situaţii care se depun la instituţiile statului. Bineînţeles, ca cineva să poată totuşi avea nişte date care pot fi înţelese va fi nevoie de note explicative, exact cum în Codul Fiscal este nevoie de Norme Metodologice, care sunt de fapt „traducerea” unui text care dacă ar fi fost bine întocmit nu ar fi avut nevoie de nici un fel de norme metodologice şi explicaţii.

De ce se procedează în acest fel ?
Pentru că sistemul este preluat din „epoca hârtiilor”. Era greu ca undeva, în centrul administraţiei să aduni toate hârtiile dintr-o ţară. De aceea acestea erau prelucrate într-un sistem piramidal iar la vârf ajungeau doar nişte „totaluri”. Mai târziu, odată cu introducerea informaticii în administraţie, sistemele de calcul aveau putere mică de procesare, aşa că era mai simplu să prelucrezi datele primare pe milioane de calculatoare în paralel şi apoi să trimiţi rezultatele către un calculator central, cu dezavantajele enumerate mai sus. Pe măsura trecerii timpului tehnologia a evoluat dar sistemul birocratic nu a fost în stare să se adapteze.

Şi aşa s-a ajuns la situaţia actuală, închipuiţi-vă o mulţime de albine care culeg polenul de pe un câmp, îl mestecă formând mierea care curge printr-o clepsidră, iar în partea de jos a clepsidrei o altă mulţime de albine, mai puţine decât cele din partea de sus, se chinuie fără să reuşească să facă polen din acea miere.

Acum, pentru că ştim că undeva, într-un cluster ascuns din harddisk-ul contabilului, există nişte date minunate care se numesc „Registru Jurnal” să vedem ce trebuie să facem concret pentru eliminarea declaraţiilor.

In primul rând, Ministerul Finanţelor va pune în funcţiune „Marele Server al Finanţelor” (pe scurt MSF). De fapt va fi o „fermă” de mai multe sisteme de calcul, unele vor stoca datele brute, altele vor rula nişte rutine pentru verificarea anumitor corelaţii, altele vor răspunde interogărilor, altele vor păstra copii de siguranţă ale datelor, etc.

La rândul lor agenţii comerciali vor transmite de pe minunatele lor laptopuri către MSF, la prima accesare, un fişier XML care va conţine informaţiile din ultima balanţă contabilă şi soldurile clienţilor, furnizorilor etc.
După aceea lunar vor transmite un fişier XML, care va cuprinde următoarele date pentru fiecare formulă contabilă:

– CIF declarant
– numar document
– data document
– cont debitor
– cont creditor
– suma
– CIF sau CNP partener

De exemplu, pentru o cumpărare de marfă de la un furnizor oarecare înregistrarile ar trebui să arate cam asa:

–––

13108650
123456
26.02.2016
371
401
100
16503629
––––
13108650
123456
26.02.2016
4426
401
20
16503629
––––-

Nimic mai simplu.
Povestea se repetă pentru fiecare document, iar în formulele contabile în care este vorba despre persoane fizice (salarii etc) în locul CIF-ului se va înscrie CNP-ul.
Vânzările către persoane fizice care depăşesc o anumită valoare (să spunem 1000 lei) vor fi tratate exact ca şi vânzările către societăţi comerciale, adică se va emite o factură pe care va fi înscris CNP-ul cumpăratorului.
Aceste date se vor transmite până la data de 25 a lunii, în exact formatul de mai sus de către toate entităţile, fie că e vorba despre firme, PFA-uri sau entităţi non-profit (pentru aceasta va fi nevoie de o minoră modificare a legislaţiei contabile).

Erorile ar fi din start foarte mici pentru că ar fi preluate date care au trecut deja prin filtrul unui specialist, fie contabil fie economist, care prelucrând nişte date relativ simple e puţin probabil să greşească.

Odată ajunse pe Marele Server al Finanţelor datele vor fi verificate preliminar, pentru a verifica anumite corelaţii iar dacă există erori expeditorul va fi înştiinţat printr-un mesaj electronic, caz în care expeditorul va face corecţiile necesare.
Dacă la verificare totul este OK datele vor fi validate după care cei interesaţi pot extrage de acolo orice informaţie necesară, sintetizată în orice formă, balanţe, declaraţii, situaţii, bilanţ, declaraţia 394, TOT. Nu mai este nevoie de nici un fel de declaraţii sau ciorne suplimentare.

Rezumând cele de mai sus se poate observa că propunerea se referă la înlocuirea prelucrării datelor pe zeci sau sute de mii de calculatoare şi apoi interpretarea şi sintetizarea, mai mult sau mai puţin corectă, a acestora de către zeci sau sute de mii de contabili şi economişti, cu trimiterea acestora, într-o formă verificată dar aproape „primară”, către un sistem care le va prelucra unitar, mult mai eficient şi păstrându-se informaţia primară, care poate fi prelucrată din nou într-o infinitate de alte forme.

După stocarea datelor rezultatele vor putea fi valorificate prin interogări relativ simple.

Vrem să aflăm dacă Ion Popescu este asigurat medical ?
O simplă interogare ne dă răspunsul, fără a fi necesară nici o altă declaraţie. Georgescu şi-a cumpărat maşină şi vrem să vedem dacă a furat banii? O altă interogare simplă şi vedem o fişă cu toate veniturile şi cheltuielile (peste o anumită valoare) domnului Georgescu. Sau sistemul va face automat acest lucru, în momentul în care apare o achiziţie cu o valoare semnificativă acesta va căuta o sursă legitimă a banilor, şi când aceasta nu este găsită va da alarma.
Pare science fiction ?

Aşa-i că de fapt a fost foarte simplu ? Întotdeauna e simplu când dispui de nişte date clare şi simple.
Statistica are nevoie de nişte date? Domnii statisticieni sunt rugaţi să se servească dănd un click în partea dreaptă a ecranului. Vrem să ştim care este cifra de afaceri a firmelor al căror cod fiscal începe cu „1” şi al căror domiciliu este în comuna Zamoştea judeţul Suceava ? Trebuie să scriem căteva cuvinte sau să rugăm un IT-ist să ne facă în 5 minute un buton frumos pe care dăm click.
Din moment ce dispune de toate datele necesare sistemul ar putea calcula impozite şi taxe, sigur ar face-o mai bine şi mult mai rapid decăt un contabil.

Exista posibilitatea de a face lucruri greu de imaginat cu aceste date, de exemplu datele pot fi comparate (bineînţeles automat) cu o distribuţie Benford şi astfel posibilele fraude ar putea fi depistate stand în faţa unui monitor

De altfel sistemul ar permite implementarea a nenumărate rutine pentru identificarea automată a situaţiilor de fraudă sau a celor care ar presupune o verificare suplimentară. Orice buticar care a cumpărat de la Auchan, pentru a nu fi înregistrat în sistem, şi apoi vinde „la negru” ar fi pe lista celor de la „Serviciul antifraudă buticari”. Orice căţel de usturoi importat din China ar putea fi urmărit de la intrarea în ţară până în oala cu ciorbă a doamnei Vasilescu. Milioanele de persoane fizice care trăiesc din chirii dar nu declară veniturile şi nu plătesc contribuţii la sănătate ar fi şi ele listate pe o listă neagră a celor care cheltuie fără să aibe venituri. Şi totul se poate face simplu, fără metode primitive şi, după cum s-a văzut deja, ineficiente, cum ar fi fiscalizarea caselor de marcat sau conectarea acestora într-o imensă reţea care nu va funcţiona niciodată corect, sau trimiterea în cârciumi a unor gestapovişti care ajunşi acolo habar nu au ce să controleze şi până la urmă dau şi ei o amendă pentru că pe factură nu era scris numărul mijlocului de transport sau CNP-ul operatorului.

In faza a 2-a de implementare s-ar putea colecta date suplimentare de la alte instituţii, de exemplu băncile vor raporta în exact acelaşi format tranzacţiile clienţilor (inclusiv persoane fizice), notarii ar raporta şi ei tranzacţiile mari între persoanele fizice, primăriile, vama ar trimite şi ele datele de care dispun, etc. Şi bineînţeles s-ar crea posibilitatea interogării de către toate instituţiile interesate.

Toate tranzacţiile din ţară în acelaşi loc şi cu posibilitatea interogării de către toţi cei interesaţi.
Şi se poate ajunge la asta nu complicând lucrurile faţă de acum ci simplificându-le, nu cheltuind mai mult cu mult mai puţin!

Nu există situaţie care să nu poată fi extrasă dintr-un astfel de sistem, nu există date de care avem nevoie şi care să nu existe în sistem, practic mai sus am descris un Big Brother fiscal. Dacă cineva are nevoie de o informaţie financiară care nu poate fi extrasă înseamnă că trebuie corectat ceva în contabilitatea ţării.

Munca contabililor ar fi dramatic redusă şi simplificată, ceea ce ar trebui să aibe ca rezultat şi o reducere semnificativă a cheltuielilor cu aceste servicii. Nu ar mai fi posibile abuzurile din partea organelor statului pentru că nu ar exista posibilitatea ca un contabil să comită greşeli, dacă la prelucrarea primară a datelor în acest sistem apare o eroare este clar că este vorba despre o tentativă de fraudă.

Pe lângă beneficiile aduse firmelor şi beneficiile aduse statului sunt practic incalculabile, dacă exploatarea acestor date este făcută inteligent există posibilitatea reducerii drastice a evaziunii fiscale, toate datele necesare instituţiilor statului ar fi prelucrate într-un format unitar, numărul de angajaţi din sistem s-ar reduce probabil cu peste 90% (o mare parte din aceştia ar putea prelua sarcini de îndrumare şi control), iar statul va putea să obţină o mulţime de date suplimentare faţă de acum, în condiţiile în care investiţiile ar fi nesemnificative (practic s-ar păstra infrastructura informatică de acum şi personalul tehnic de până acum, singurele investiţii necesare fiind realizarea unor rutine de interogare şi afişare a datelor relativ simple).

Costurile pentru implementarea unui astfel de sistem nu sunt foarte mari pentru nici una din părţi, firmele care au oricum aceste date în contabilitate ar putea crea în foarte scurt timp o mică rutină pentru generarea fisierului XML necesar, probabil s-ar putea rezolva totul în maxim o lună-două, Ministerul Finanţelor/ANAF ar trebui să creeze nişte aplicaţii simple, practic nişte interogări, pentru a extrage datele de care au nevoie, sistemele de calcul existente la ambele părţi ar fi mai mult decât suficiente, deoarece un fişier XML este de fapt un fişier text, şi nu există nimic mai simplu decât un fişier text. Din acelaşi motiv şi traficul de date ar fi mult inferior faţă de cel actual.

Dacă un astfel de sistem ar fi implementat toată lumea ar avea de câştigat, şi contribuabilii şi statul. Singurii care ar pierde ar fi cei care, de ambele părţi ale baricadei, parazitează sistemul.