Pentru Timișoara, așa cum e ea

Îi cunoașteți cu toții, fie în varianta masculină, fie în cea feminină. Vine la birou acră, nimeni nu-i intră în voie până nu își ia pastilele. După aceea e ceva mai bine, șefu’, v-am făcut cafeluța. Gustă din ea strâmbându-se, de parcă în ceașca aia ar fi pișat, după care începe să-și revină, mai ales că vin subordonații de serviciu, vai șefa ce bine vă stă părul astăzi, vopseaua aia este minunată, dar vai șef ce bine arătați și ce înțelept sunteți. 

Biroul e fie încărcat cu mormane de hârtii la care nu le face nimeni nimic, fie e curat lună-bec, ambele situații indicând că șeful/șefa și-a depășit de mult limitele competenței.

Oamenii din subordine sunt puși să bântuie prin muncă la fel cum se lovește  un șobolan într-o încăpere închisă din care încearcă să iasă. Fă situația cu materialele, nestocate, când te apuci, fă-mi o listă cu furnizorii neîncasați, te apuci și de aia te pune să faci alta, de fapt nimeni nu face niciodată nimic concret. Nici el/ea nu au realizat niciodată nimic concret, s-au angajat, au profitat de orice oportunitate pentru a avansa în funcție, sau de a obține una nouă, au profitat de munca altora dar și-au lipit propriile cărți de vizită pe acele lucruri, nu s-au gândit niciun moment că nu sunt competenți pentru noile funcții la care candidează, nu știu să facă nimic în afară de a pomeni în fiecare propoziție despre economie sustenabilă și circulară, nu au simțul ridicolului și profită de orice ocazie, chiar dacă e ceva la limita onestității, pentru a mai aduna ceva. Ca niște șobolani.

Vineri te anunță că veți lucra duminică, sunt o mulțime de lucrări neterminate, trebuie făcut inventarul…

Duminică angajații vin cu toții la prima oră, pe la 7, poate vor termina mai repede și se duc și ei acasă, că mai trebuie bătută carnea aia, trebuie prăjiți și cartofii. Stau și așteaptă, șeful/șefa nu mai vine. VIne, dar pe la 10, când toată lumea e cu nervii la pământ. Nu salută dar începe să țipe, uite ce mizerie e aici, nimeni nu face nimic, o să ne mănânce gongile și microbii. Și se apucă de spălat paharele alea de lângă cafetieră, dar se plictisește repede și pleacă, trântind ușa.

O spălare din asta de pahare are loc în aceste zile în Timișoara. Niște oameni care de mult timp nu au prea au făcut nimic pentru orașul ăsta cu toate că sunt plătiți să facă, să-l ajute pe primar în deciziile pe care le ia, că nu poate să le știe nici el pe toate, au constatat că paharele sunt prăfuite și s-au apucat să le spele, fără să fie nevoie.

Niște consilieri, e o gașcă mai mare acolo, s-au apucat să reglementeze problema animalelor cu și fără stăpân.

Au început cu partea bună, avem voie să ținem căței în propriul apartament fără acordul asociației de locatari, dacă asociația de locatari nu are nimic împotrivă.  Adică, rușine domnule general pentru că ați luat 4 milioane mită, ne scuzați că v-am deranjat, aveți nevoie de o mașină care să vă ducă acasă?

O altă noutate a propunerii de reglementare a problemelor pe care le au posesorii de câini este că avem voie să ne plimbăm câinii cu transportul în comun.

De fapt, avem voie și acum să-i plimbăm, și cu troleibuzul, și cu tramvaiul, chiar și cu taxi, chiar dacă unii șoferi de taxi își închipuie că aia e mașina lor. Nu, mașina e a entității care a primit autorizația, a lor e după ce cupola aia de pe acoperiș dispare, până atunci e mijloc de transport în comun. Privat dar tot transport în comun.

Există o reglementare legislativă națională care reglementează această problemă, OUG 55/2002 republicată în 2014. Si dacă în lege scrie că se poate, cu respectarea anumitor condiții, nu mai poți supra reglementa legea, sau OUG-ul, pentru că legea aia e mai tare decât reglementările unui consiliu local.

De fapt, ce nu prea spune nimeni este că o mulțime de prevederi din HCL 371/2007 sunt ilegale exact din acest motiv, pentru că sunt în contradicție cu legea națională.

Dar de unde să cunoască consilierii locali legile țării.

Si în final ajungem la problema porumbeilor, un subiect despre care a scris toată presa locală și care aproape a stârnit o revoltă populară. Se propune amendarea celor care hrănesc animalele fără stăpân, inclusiv a porumbeilor. Adică și a pisicilor, a vrăbiilor, a câinilor comunitari, tot ce mișcă, râul, ramul. Inclusiv a animalelor de pe proprietatea privată. Ca să vă dați seama de ridicolul în care trăim, am citit undeva că avem chiar acum un polițist local care se plimbă ascultând atent dacă nu se aude vreun cocoș cântând.

Dacă din când în când în curtea voastră privată vine câte o mâță căreia îi mai aruncați o coadă de pește, este posibil să vină comunitarul trimis de consilierii primăriei și să vă amendeze cu 200 de lei. Că de unde să știe consilierii locali că acolo unde sunt pisici nu sunt șobolani

Ba nu vă amendează, spune unul din inițiatorii propunerii, că oameni suntem, doar nu o să amendăm pe cineva pentru atâta lucru. Si nici pe copilul ăla care hrănește porumbeii din Piața Operei nu o să-l amendăm. Dar, chiar dacă nu vă amendează facem noi o lege care va permite oricărui polițist local sau jandarm să vă amendeze, pe voi, pe copii și pe tot neamul vostru. Dacă vrem noi, sau dacă aveți ochi albaștri. Cam asta rezultă din ce au spus o parte din inițiatori.

De fapt problema porumbeilor care murdăresc cladirile, nu clădirile voastre, blocurile alea din cartierele dormitor, că de alea nu le pasă consilierilor, ci clădirile alea adevărate, din zona ultracentrălă a orasului, care se dărâmă din cauza căcaților extrem de corozivi este o falsă problemă.

La ora asta avem o mulțime de materiale, fie substanțe care conțin bioxid de titan (TiO2) și care se aplică pe pereții clădirilor, fie vopsele gata preparate care pur și simplu se auto curăță.

Nu numai că se auto curăță, dar curăță și aerul din jurul lor, având astfel un efect mai benefic decât ne imaginăm.

Uitați-vă la biserica asta, betonul ăla alb pur și simplu nu se murdărește, de fapt se murdăreste dar se și curăță singur și e garantat să rămână așa mult timp după ce noi, copii noștri și copii copiilor noștri am plecat cu toții în Nirvana.

Chiesa di Dio Padre Misericordioso – Roma

Imaginați-vă că cei care au reabilitat pasajul ăla al nostru de la Bastion ar fi știut să folosească soluții tehnice moderne, silicat de sodiu în beton și în mortar, pentru impermeabilizare și împiedicarea apei să urce în pereți prin fenomenul de capilaritate și bioxid de titan în vopseaua care a fost folosită pentru zugrăvire.

Astăzi, în loc de un pasaj mizerabil, murdar și sub orice critică am fi avut un tunelaș minunat, fără urmă de crăpătură la care nu te-ai fi putut uita pentru că albul ăla strălucitor de pe pereți ți-ar fi luat ochii.

Sau, imaginați-vă că la Palatul Apelor, clădirea la a cărei reabilitare s-a lucrat mai mult decât la una nouă, în loc de vopseaua aia crem s-ar fi folosit alta, tot crem dar cu protecție împotriva murdăririi. Pereții nu ar mai fi fost murdăriți din cauza poluării la 3 săptămâni de la inaugurare ci la fiecare ploaie s-ar fi curățat singuri și ar fi fost și acum imaculați. Și puteau să-I facă să nici nu crape.

Ca o paranteză, după cum puteți observa în pozele de mai sus, problema clădirilor nu o reprezintă porumbeii ci incompetența și poluarea din oraș.

In rest, avem soluții moderne pentru tot felul de probleme care pot să apară, există substanțe anti curățire, substanțe  “anti grafitti”, există chiar și substanțe care aplicate pe perete îl fac pe acesta, atunci când urinezi pe el, să se pișe și el pe tine.

Să nu credeți cumva că lucrurile pe care le-am descris mai sus sunt science-fiction, nici pe departe. Puteți să cumpărati chestiile astea chiar și astăzi, de la prăvălie sau de pe internet. Și gata cu problemele, se cacă porumbelul pe pereții cei minunați, după amiază vine ploaia și se duce și găinațul, și praful, și smogul și mai cureți și aerul din jurul clădirii.

Da, costă. Dar e ca și cu mașina, dacă ai avut bani de mașină ar trebui să ai și bani de parcare.  Dacă ai avut milioane să îți cumperi o casă scumpă ar trebui să ai și niște bănuți să o întreții, că altfel o vinzi și te muți în Calea Sagului, sunt acolo, înspre Ana Ipătescu, niște apartamente ieftine, confort 4.

Substanțele astea minunate nu sunt numai pentru pereți, există așa ceva și pentru geamuri, astfel încât acestea să nu se mai murdărească, pentru statuia din Piața Libertății, pentru ecranul telefonului mobil, astfel încât acesta să fie în permanență steril și curat și chiar pentru mânerul ușii de la WC.

Dar soluțiile pentru a proteja clădirile de efectele neplăcute pe care le pot produce porumbeii nu sunt numai cele “high-tech”. Mai sunt și soluții simple, ieftine și la îndemâna oricărui proprietar de clădire.

Podurile clădirilor din zona centrală erau niște locuri liniștite, relativ ferite de curenții de aer, călduroase și nevizitate cu anii. Un loc minunat în care să locuiască porumbeii. Acum, o parte din aceste poduri au fost transformate în mansarde locuite, toate goluriel acelea prin care se strecurau porumbeii au fost închise cu tot felul de geamuri termopan, așa că porumbeii au trebuit, sau vor trebui, să-și caute altă locuință.

În urmă cu câțiva ani, când a mai avut loc o discuție de genul ăsta, propusesem ca în Păduricea de pe Calea Girocului să fie amplasate căsuțe pentru păsărele și hrănitoare pentru porumbei. S-a făcut acest lucru, oamenii au început să ducă acolo tot felul de boabe și porumbeii s-au mutat acolo fără ca cineva să dea o hotărâre de consiliu local sau vreo amendă pentru așa ceva. Treaba a ținut o vreme, dar căsuțele alea fuseseră de proastă calitate și s-au cam descompus după un an-doi, hrănitoarele s-au stricat și ele și acum suntem iar aproape de unde am pornit.

Chestiile astea ar mai trebui și întreținute din când în când. Poate ar fi mai eficient să angajăm vreo trei oameni care se pricep să repare lucruri decât trei polițiști locali care dau amenzi.

Chiar dacă hrănitoareel s-au stricat porumbeii se duc și acum în Pădurice, vine un domn care are întotdeauna o plasă de ceva grăunțe la dânsul, fluieră odată ca după câine și în 10 secunde în jurul său sunt toți porumbeii din cartier. Dar, atenție, sunt hrăniți, că altfel nu s-ar duce acolo.

Pe lângă hrănitoare se mai pot face în parcuri și adăposturi pentru porumbei, că nu e mare lucru, face o echipă de doi tâmplari într-o săptămână căsuțe pentru toate parcurile orașului.

Că despre asta nu povestesc adeversarii porumbeilor, nici consilierii, nici alții. Sau poate în Germania, Parisul și Anglia alea pe care le știu ei nu sunt parcuri ci numai vagoane dormitor pentru muncitorii imigranți.

Si nu în ultimul rând, dacă vrei să fie curat, mai fă dracului și puțină curățenie.

Se tot discuta despre ciori și băncile din parc. Păi băncile alea nu fuseseră curățate niciodată de când a fost instalat modelul BP256 versiunea 16.03. La un moment dat chiar spuneam că o să iau niște detergenți, o găleată, niște perii și o echipă de filmare și mă duc eu acolo să le arăt edililor cum se face.

A fost o surpriză plăcută când, după o săptămână-două am văzut lângă Catedrală o camionetă ARO care avea în ladă un rezervor din ăla de plastic de 1000 de litri, cu apă probabil, și niște furtunuri și alte scule legate la acel rezervor. Probabil era o instalație de curățare cu mare presiune. Si după ce am mai trecut încă o dată pe acolo am putut să stau pe banca cea curată. Deci se poate, dar probabil nu se gândise nimeni până atunci la chestia asta. Nu știu dacă acea camionetă de spălat bănci mai există în dotarea primăriei, dacă da poate ar trebui folosită mai des.

După ce am învățat cu toții ce se poate face dacă cauți să mai afli lucruri noi, dacă te duce mintea și dacă furi mai puțin, să revenim la minunații consilieri și consiliere.

Eu, dacă aș fi vrut să rezolv o problemă, la nivel profesional, cum trebuie făcut într-o primărie, nu cum o fac eu, la nivel de știință popularizată, aș fi procedat în următorul fel:

In primul rând aș fi căutat sprijinul unor specialiști, niște ornitologi, cel puțin 3, ca să se certe între ei și în final să rezulte soluția cea mai bună, istorici, care să îmi povestească despre Timișoara din trecut, cum era ea, cu porumbei, fără porumbei, unul sau doi psihologi care să mă lămurească care ar fi impactul unei astfel de hotărâri asupra populației, că și pop[ulația asta e de mai multe feluri și putem vedea că deja au apărut psihopați care îndeamnă la uciderea porumbeilor.

Noroc că nu a spus nimeni nimic despre pisici că vedeam o mulțime de mâțe spânzurate în copacii de pe marginea străzilor. Aș mai consulta niște constructori, să mă învețe cum e cu pereții și cum se pot curăța, poate unul sau doi reprezentanți de la niște firme care vând materiale de construcții, să spună și ei ce au prin prăvălie, și vreo doi-trei IT-iști care să facă pe documentariștii, să caute soluții și informații, cum am căutat și eu înainte de a scrie acest text.

Ei în schimb, consilierii care ar trebui să fie totuși niște profesioniști, ce au făcut, au vorbit cu niște crescători de porumbei, după care au ieșit în fața presei, un vânzător de mâncare pentru câini și o venerabilă doamnă politehnistă care a făcut o lege a mirosurilor a cărei eficiență o puteți simți cu toții de câte ori ieșiți în oraș și ne-au spus că au rezolvat ei, dacă îl amendează pe omul ăla care dă grăunțe la porumbei ăștia o să se sperie cu toții și o să se ducă în parcurile de la marginea orașului. Si mi-au trimis mie niște troli ca să mă deranjeze.

Iar rezultatul a fost că au dat cu rahatul în ventilator, au declanșat o întreagă isterie și va fi necesară multă muncă și o mulțime de timp pentru a repara stricăciunile. Toate ponoasele se vor sparge în capul primarului, că  de el știe lumea, nu știe nimeni cine e femeia aia sau cealaltă. Și din păcate primarul e mult prea educat pentru a le da din când în când câte una după ceafă celor care îi fac deservicii, atât lui cât și cetățenilor acestui oraș.

Și în final, un text copiat dintr-un comentariu al unui timișorean, adresat uneia din inițiatoarele acestui scandal:

“… Sunt timișorean născut și crescut aici. Timișoara nu este orașul celor cu bani care dețin proprietăți în zona centrala. Este al noastră, a tuturor timișorenilor. Iar cui nu-i place orașul așa cum este, poate să meargă în altă parte.”