Rodica
Anton Kovacs
În fiecare dimineață, fix la ora 8, machiată, frezată și îmbrăcată în ținută office, Rodica coboară în micul birou aflat în basement-ul casei în care locuiește împreună cu fiica, soțul și cățelul său, undeva la marginea Canadei, se așează în fața computerului care a pornit automat în urmă cu câteva minute, își trage căștile cu microfon aproape și începe o nouă zi de lucru.
Au fost stabilite și niște reguli valabile pentru toată familia, inclusiv pentru cățel, nimeni nu are voie să o deranjeze până la terminarea programului.
In felul acesta Rodica a rezolvat marea problemă care de obicei duce la eșecul a ceea ce se numește muncă de acasă:
– Du și tu gunoiul, că tot nu faci nimic în afară de a sta în fața computerului și de a vorbi la telefon, du cățeii la plimbare, mergi și cumpără niște pâine, dacă tot ești acasă bate și tu un cui în perete, sunt atâtea lucuri de făcut și tu stai la calculator, hai să mănânci cât e ciorba fierbinte, vezi că plânge copilul ăla, nu mai are omul cu cine să vorbească în casa asta…
Rodica
Rodica e deșteaptă.
Rodica a învățat de la noi.
Ar trebui să faceți și voi ca Rodica.
***
Bărbatul de la firma unde e și patron, și lucrător, și facturistă, e disperat, computerul ăla abia se mișcă.
El se pricepe la făcut tot felul de pâini minunate dar în privința calculatoarelor recunoaște că nu prea se descurcă, știe să-și facă facturile și chitanțele, știe și să plătească cu ajutorul e-bankingului dar cam atât.
Copii se mai pricep, dar copii sunt la Timișoara. Altcineva care să-l ajute nu mai este în satul acela ascuns între niște munți din Județul Caraș Severin.
Așa că pune mâna pe telefon și sună pe cineva care poate e dispus să-l ajute.
Nici nu știe de unde e omul ăla pe care-l sună, cum arată sau cum îl cheamă, a cumpărat în urmă cu câțiva ani un program și era acolo scris un număr de telefon.
Formează numărul, îi răspunde cineva căruia îi povestește ce se înțâmplă, calculatorul abia se mișcă și el nu știe cum să-l facă să meargă mai bine.
Stabilește împreună cu cel de la celălalt capăt al firului ca în următoarea zi să încerce să rezolve împreună problema, omul ăla i-a spus că nu poate să șurubărească la calculator prin internet, nu poate face mare lucru nici dacă internetul nu merge, dar poate totuși reușește să facă ceva, ca să fie mai bine.
Și, într-adevăr, în următoarea zi omul acela l-a sunat, s-au conectat printr-un program pentru control de la distanță și după o oră-două calculatorul din mijlocul pădurii ajunsese să se miște mult mai bine.
Cel care a solicitat ajutor nu știe unde lucrează cel care l-a ajutat, locul său de muncă poate să fie într-o minunată clădire din sticlă aflată într-un complex ultramodern de birouri, sau putea să fie într-un birou aflat într-o veche clădire din centrul vechi al orașului, sau putea să fie în apartamentul în care persoana respectivă domiciliază. De fapt pentru el nici nu a avut vreo importanță, bine că s-a rezolvat.
Doamna din Holod județul Bihor vrea să învețe cum să facă o factură.
Un om, aflat undeva în lume, conectat la computerul ei prin remote controll, îi explică:
– Dați click pe primul buton. Ea dă click, dar, datorită emoției dă click pe un buton greșit. Cel care cel care o ghidează îi atrage atenția:
– Nu pe al doilea, pe primul.
– Dar dumneavoastră vedeți ce fac eu aici întreabă femeia?
– Sigur că da, văd absolut tot ce faceți pe calculator.
– Nii la ăsta, se uită la noi prin sticlă, îi spune femeia cuiva.
***
Dacă ați avut vreodată o problemă cu internetul știți care este procedura:
Sunați la un număr de suport, răspunde cineva căruia îi spuneți care este problema, persoana respectivă vă pune niște întrebări și de regulă totul se rezolvă în câteva minute.
Dacă e ceva mai complicat apelul dumneavoastră va fi transferat unui coleg de la “tehnic”, care va pune și el niște întrebări.
Iar dacă nici așa nu se rezolvă va trebui să așteptați până vin niște băieți drăguți îmbrăcați cu salopete care sigur vor rezolva ce este de rezolvat.
Toată discuția a fost destul de fluentă, impresia rămasă a fost că ați vorbit cu o persoană, această persoană v-a transferat unei alte persoane care lucrează la biroul alăturat, sau poate în încăperea alăturată.
Iar cea de-a doua persoană a strigat la băieții care se jucau pe computerul din cealaltă încăpere să ia o mașină și să se deplaseze la domiciliul dumneavoastră pentru a vedea dacă nu cumva s-a rupt o sârmă, ceva.
Ce nu știați este că cei pe care i-ați sunat erau la Oradea, sau la Brașov, sau la Pitești, ceilalți cu tehnicul sunt poate la București, iar băieții în salopete și cu scule multe sunt din localitatea dumneavoastră.
***
Dacă accesați linkul aflat puțin mai jos veți citi un text stocat pe un server aflat la câțiva kilometri de Twin Peaks, locul acela vestit unde este o poartă către un univers paralel.
Când am avut o problemă și am apelat la serviciul lor de suport mi-a răspuns o fată pe care o chema Sabina. Am crezut că vorbesc cu o localnică, poate chiar blonda din poza de jos, o tânără destul de cunoscută în acel loc.
Aiurea, în realitate în locul blondei sexy era o fată mică și negricioasă care se afla în acel moment într-un apartament aflat pe strada Muhhamadi, într-un oraș din Pakistan numit Khairpur.
Khairpur
Pentru că trebuia schimbată o setare fata asta cu basma pe cap m-a rugat să aștept câteva secunde până când unul din colegii ei va rezolva problema.
Bineînțeles, așa cum bănuiam deja, acel coleg nu era lângă ea, pe canapeaua din sufragerie, ci era într-o localitate numită Бугрино, se citește Bugrino, aflată pe o insulă din Marea Barents, în celălalt capăt al lumii.
Și chiar dacă fata aia era în Asia, ăștialalți cu setările aproape de Polul Nord iar eu în România, treaba s-a rezolvat într-un minut-două.
Bugrino
Lumea s-a schimbat, nu mai e ca pe vremurile nu foarte de mult apuse când, ca să vezi câți bani ai în cont trebuia să mergi la bancă, să stai la o coadă și după aceea să o întrebi pe domnișoara de la ghișeu ce te interesa.
După cum ați putut afla până acum, o mulțime de oameni, pot lucra din alte locuri decât de la sediile firmelor care i-au angajat și pot comunica fără nici o problemă unii cu ceilalți..
Si acest lucru îl pot face toți cei care lucrează pe un calculator, fie că este vorba despre suportul tehnic, sau prelucrare de date, diseminarea de comentarii plătite, postare de poze cu pantofi pe un site de comerț electronic programare sau orice altceva.
Băncii nici nu i-ar mai trebui un sediu, oamenii ăia ar putea opera ce au de operat și de pe calculatorul de acasă.
La acest link veți găsi o modalitate de lucru pentru contabili sau “paracontabili” care ar putea lucra de acasă, fără un contact direct cu clienții. E doar un exemplu, o astfel de modalitate de lucru ar putea fi adaptată pentru orice contabil sau firmă de contabilitate:
https://infokam.eu/blog/2018/08/17/o-modalitate-mai-eficienta-de-ntocmire-a-evidentei-operative/
Sunt sigur că și în alte domenii există metode de a lucra de acasă.
Probabil și o mulțime de bugetari ar putea practica acest gen de muncă, în fond fiecare din noi avem acasă un calculator și o conexiune de internet, iar cei care nu au ar putea să-și aducă acasă laptopul de la serviciu.
Angajatul din primărie care verifică sesizările o poate face de acasă, după care le redirecționează către colegii care trebuie să le rezolve, colegi aflați și ei fiecare acasă la el.
Scoala ar putea fi și ea făcută la distanță, nu e nici o problemă ca elevii și profesorii să participe la o videoconferință care să se desfășoare exact ca și orele la școală, cu pauze și tot ce mai au ei acolo, cu extemporale sau cum le spune acum trimise prin email, cu teme scrise pe docs.google.com care să fie partajate cu profesorul.
Chiar și acest text a fost scris într-un loc, după care un link a fost trimis cuiva în alt loc care poate l-a citit de pe laptopul de acasă, sau de pe telefon în timp ce se afla la un restaurant.
Cele două persoane nu s-au întâlnit față în față niciodată.
In timpul nopții textul a fost postat pe un spațiu de stocare aflat într-un al treilea loc, poate în București, poate la Cluj sau poate în Kathmandu, de unde va fi accesat de dumneavoastră, cititorii acestui ziar.
***
Eu nu mă pricep la molimi și viroze, dar constat că trăim în plină criză, autoritățile sunt panicate, s-au închis școlile, sunt interzise spectacolele sau adunările la care participă mai multe persoane, se anulează zborurile din și spre anumite țări, creșele au fost închise, oamenilor li se ia temperatura în aeroporturi și o mulțime de oameni sunt puși în situația de a sta acasă fără a avea voie să-și părăsească domiciliul.
Chiar în timp ce scriu aceste rânduri la televizor un domn vorbește despre închiderea frontierelor în mai multe țări din Europa.
Supercorporația multinațională la care lucrează Elly, nu contează cine e Elly, o lasă în fiecare lună să lucreze câteva zile de acasă.
Deci se poate, nu e nevoie de infrastructură dedicată sau de contact direct între colegi, că doar nu cară saci de ciment ca să fie nevoie de mai mulți care să-i ridice.
Dacă se poate câteva zile pe lună se poate și în permanență.
Si atunci de ce nu o facem?
Mă întreb de ce autoritățile nu sugerează prin canale oficiale posibilitatea de a lucra de acasă, acolo unde acest lucru este posibil.
De fapt nici nu e nevoie ca guvernul să dea indicații, cel puțin firmele private ar putea să ia această hotărâre, pur și simplu ar putea în această după amiază să facă o ședință, “măi fraților, de mâine stați și lucrați de acasă, cine nu are calculator acasă poate să-și ia scula de la serviciu, vă anunțăm noi când ne mai vedem”.
Da, știu, munca la domiciliu este reglementată în Codul Muncii, la articolele 108, 109 și 110.
Dacă vreau să o las pe colega mea să lucreze de acasă va trebui să-i modific contractul de muncă.
Așa se întâmplă de obicei în România, niște oameni care habar nu au ce fac și care nu au muncit niciodată cu adevărat, au reglementat ceva care nu avea nevoie de reglementare.
Dar și asta se poate rezolva.
Diseară la ora 20, în “prime time”, Ministrul Muncii ar putea să apară la televizor și să spună că paragrafele referitoare la munca la domiciliu se suspendă și că cine poate și dorește să lucreze de acasă este încurajat să o facă.
Imaginați-vă ce ar însemna asta chiar și numai pentru Timișoara
Zeci de mii de oameni care bântuie cu mașini, biciclete și trotinete prin oraș sau între localitățile periurbane și oraș ar putea să stea acasă, eliminând astfel riscul de a se alege cu o viroză, traficul în oraș ar fi decongestionat. Aerul ar fi mai curat.
Mii de oameni care astăzi tușesc și strănută în nasul colegilor aflați la birourile alăturate, sau care își împrăștie virușii și bacilii pe mâncărurile alea expuse ca la expoziție prin tot felul de stabilimente care vând mâncare, ar sta acasă fără a mai exista riscul de a-i infecta pe alții sau de a se molipsi de cine știe ce boli.
***
Iar după ce urgia trece, la momentul bilanțului, multe firme își vor putea face niște calcule:
Un angajat care lucrează acasă nu mai ocupă câțiva metri pătrați de spațiu închiriat, deci se face o economie de câteva zeci de euro/angajat numai din asta. Poate nici nu mai e nevoie de sediul ăla impresionant.
Nu mai e nevoie nici de atâtea parcări și astfel se pot recupera sute de mii de metri pătrați de suprafețe asfaltate care vara devin niște insule de căldură urbană.
Traficul nu mai este blocat la orele când toți oamenii ăștia vin și pleacă de la serviciu, zeci de mii de oameni, fiecare într-o mașină care ocupă în medie 16 metri pătrați.
Nici aglomerație pe șosele nu ar mai fi la ora prânzului, când cei din nordul orașului merg să mănânce în sud, iar cei din sud merg să mănânce în nord, de parcă ar fi scăpat cu toții de la balamuc.
Și nici angajații nu cred că ar avea ceva împotrivă, ar mai sta și ei cu copilul, cu cățelul sau cu pisica, nu ar mai pierde zilnic o mulțime de timp pe drum și în final am fi cu toții puțin mai fericiți.
Ceea ce nu e puțin.
