La mulți ani

Anton Kovacs

In decembrie 1999 eram în Düsseldorf, “Orașul reginor”.

Urma să fac acolo Crăciunul și revelionul.

Dacă la plecarea din Timișoara văzusem că străzile erau împodobite ca niciodată, cu zeci de mii de luminițe, îmi imaginam că în Germania orașele vor lua foc de sărbători.

Surpriza a fost că acolo parcă nu era sărbătoare.

Câte o menora într-o fereastră, la țară, pentru că la oraș oamenii stăteau seara cu perdelele trase.

Foarte puține decorațiuni stradale.

Trecerea spre anul 2000 era marcată nu de luminițe și decorațiuni, ca în România, ci de imense panouri de afișaj pe care scria Y2K. La televizor, zilnic în nenumărate emisiuni, tot felul de experți speriau populația explicând ce este posibil să se întâmple cu sistemele de calcul în momentul trecerii în anul 2000 și cum se vor opri apa, gazul și curentul în acel moment.

Și la noi, în România, se vorbea despre acest lucru dar ce se întâmpla în Germania era un adevărat fenomen de isterizare a populației.

Până și pe mașini am văzut abțibilduri cu Y2K.

In 31 decembrie, la știrile de la prânz, un crainic sobru, a anunțat că în Kiribati s-a trecut în anul 2000. Incă nu s-au semnatat avarii la rețeaua de apă sau la sistemul de distribuire a curentului, mai spunea crainicul.

Incepând din acel moment, din oră în oră se anunța care țări au trecut în noul an și publicul era informat că acolo departe încă nu sosise sfârșitul lumii.

Totuși, este bine ca populația să își ia măsuri de precauție, să închidă computerele, să oprească gazele…

Toată ziua nu am auzit o pocnitură.

Seara, pe la ora 22 prietenii noștri ne-au plimbat puțin prin oraș să vedem cum e seara de revelion la ei.

Părea o seară ca oricare alta, nu erau oameni cu tot felul de coarne sau căciuli țuguiate pe cap, nici de urlat nu urla nimeni, în afară de luminile normale de pe stradă nu erau prea multe alte luminițe.

Totuși, acolo este occidentul superbogat, mă gândeam, își scot ei pârleala în momentul trecerii la noul an, atunci cerul se va aprinde și bibelourile din vitrine se vor scutura din cauza exploziilor, mă gândeam.

La 23.50 am ieșit în față blocului.

Prietenul meu locuia destul de aproape de centrul orașului, abia așteptam să văd spectacolul miliardelor de artificii de calitate germană.

Si la celelalte cădiri din jur erau oameni în fața intrărilor, dar, spre surprinderea mea, foarte puțini.

10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, 0

Câțiva oameni din blocurile vecine au aprins niște artificii din aceea de agățat în pom și le-au ținut în mână până când s-au stins. Unii din ei s-au pupat.

Cam asta a fost tot, cerul a rămas la fel de întunecat ca și până atunci, nu s-a auzit nici o pocnitură.

Atunci am văzut care este diferența dintre România și o țară europeană în care oamenii și-au strâns avuțiile în câteva generații de muncă onestă.