Dacă aș fi președintele
Anton Kovacs
Dacă aș fi președintele astăzi aș fi tare supărat.
Destul de supărat pentru ca în ședința CSAT de astăzi să dau cu niște capete de pereți.
Mai întâi, își înființează niște bătrâni generali, împreună cu niște șefi ai unor sindicate din poliție, un fel de asociație care să-i cuprindă pe toți.
Si pe cadrele active din armată, și pe cele trecute în rezervă, și pe polițiști, pe toți.
Spun ei că au făcut treaba asta ca să își apere drepturile.
Nu știu de ce nu prea îmi vine să cred că au făcut-o pentru ca să-l apere pe tânărul polițist de șeful abuziv și corupt.
Oricum, până aici nimic ilegal, este dreptul lor să se asocieze, mai ales că în statut se menționează că este vorba despre o asociație profesională.
“Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul” este o asociație profesională, deci nu are caracter politic, formată din militari, polițiști, polițiști de frontieră, pompieri, jandarmi, atât în rezervă cât și în activitate și este prima asociație de acest fel.
Uniunea Militarilor și Polițistilor “Mihai Viteazul” este persoană juridică de drept privat, înscrisă astfel în registrul special al instanței, prin Încheierea din 30.05.2019 a Instanței Judecătoriei sectorului 5 și constituită în temeiul dreptului la liberă asociere.
Este pentru prima dată când personalul militar poate să se asocieze liber în conformitate cu deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului.
Toți cei din domeniu, indiferent că sunt în activitate sau în rezervă, se pot înscrie în această platformă și pot produce o schimbare în ceea ce privește legislația care li se aplică”
Conducerea Uniunii este formată din:
-
Președinte – gl(r). Gabriel Oprea, fost ministru al apărării naționale, al afacerilor interne și vicepremier pentru securitate națională;
-
secretar general – gl (r) Tudor Dănuț;
-
vicepresedinti pe apărare – gl(retr) Iosif Bălan și col(r) Valeriu Pricină;
-
vicepresedinti pe interne – gl(r) Ion Burciu și col(r) Ionel Babuș, președintele Federației Sindicatelor Democratice ale Polițiștilor din România;
-
vicepreședinți pe siguranță națională – gl(r) Ionel Marin și gl(r) Gheorghe Carp;
-
membru fondator – Av. Gheorghe Ioniță
-
membru fondator – Dumitru Coarnă, președintele Federației Sindicatelor Naționale al Polițiștilor și Personalului Contractual din România
-
membru fondator – Iulian Surugiu, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție.
Partea care nu mai este în regulă, mai mult, încalcă niște legi, este că această asociația a polițiștilor, a militarilor și a jandarmilor face public că “sprijină alegerea Vioricăi Dăncilă ca președinte al României”.
Captură de pe pagina de Facebook a Uniunii Militarilor și Polițiștilor “MIhai Viteazu”.
Și Viorica Dăncilă confirmă protocolul de colaborare cu Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul”, dar și cu alte sindicate. Mai mult, ne aduce la cunoștință faptul că este vorba nu numai de un protocol de colaborare, pe durata alegerilor, ci că semnatarii devin practic membri PSD:
„Noi am făcut protocol de colaborare cu sindicatele, cu CNSLR Frăţia, cu Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor, am făcut cu mai multe sindicate, iar prin aceste protocoale pe care le-am semnat, liderii sindicatelor respective fac parte din Comitetul Executiv Naţional. Am făcut cu cinci sindicate, deci avem cinci vicepreşedinţi. Au şi drept de vot”, a declarat Viorica Dăncilă
Să recapitulăm.
Niște generali împreună cu niște sindicate ale polițiștilor se constituie într-un fel de asociație care încheie cu Viorica Dăncilă, adică cu PSD, un protocol prin care se obligă să o sprijine.
Adică polițiștii reprezentați de aceste sindicate s-au obligat se implice politic pentru sprijinirea unui candidat la președinție, încălcând art. 45 din legea nr.360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului.
LEGE nr.360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului
Art. 45. – (1) Poliţistului îi este interzis:
a) să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori să desfăşoare propagandă în favoarea acestora;
b) să exprime opinii sau preferinţe politice la locul de muncă sau în public;
La fel cum și militarii reprezentați de această asociație au încălcat art. 28 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare:
Art. 28. – Cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi:
a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice;
Generali români pe care acest popor i-a răsplătit infinit de mult în comparație cu ce au dat ei țării, în loc să-și plimbe nepoții prin parcuri s-au apucat de comploturi.
Și sindicaliștii din poliție complotează, împreună cu generalii.
Asta la exact 30 de ani de când unii din ei au tras în noi.
Ar fi interesant să aflăm cum ar fi trebuit să se desfășoare această colaborare, trebuiau să iasă bătrânii generali cu obielele pe care și le-au mirosit toată viața între ei în fața mulțimilor adunate la secțiile de votare?
Sau trebuia ca polițiștii să arunce din nou cu căciulile la Cotroceni, cum au mai făcut-o odată?
Sau colaborarea trebuia să se limiteze la miile de postări pe Facebook și apariții la televiziunile finațate de vechii lor colegi cu scutul pe umăr?
Dar Viorica ce trebuia să le dea?
Noi am aflat de acest protcol pentru că doamna care trebuia susținută a fost surprinsă, ea și complicii ei cu CEX-ul în fraglant și a luat-o gura pe dinainte.
Dar, nu pot să nu mă întreb, oare nenumăratele servicii mai mult sau mai puțin secrete știau de acest protocol?
Și dacă știau au făcut ceva? Sau fac și ele parte din acea organizație a complotiștilor?
Polițiștii care sunt reprezentați de acele sindicate știau că în numele lor s-a semnat un protocol prin care se angajau să o sprijine pe tută?
Oare mâine au de gând să le plătească în continuare cotizație la sindicat celor care i-au făcut de rușine, sau o să le dea un picior în cur celor care le-au pătat onoarea?
Oare o să vedem astăzi sau mâine un comunicat prin care militarii, polițiștii, jandarmii, vor face cunoscut că se delimitează de acea organizație “profesională” sau nu vor reacționa în nici un fel?
Întreb pentru că eu, cetățeanul obișnuit, care peste câteva minute pleacă la serviciu unde va sta până pe seară făcând lucruri sau rezolvând probleme, nu mă simt de loc comod când aflu că niște oameni care au dreptul să folosească arme încheie, la ceas de seară, protocoale cu oamenii politici, mai ales că nu a trecut foarte mult timp de când niște oameni îmbrăcați în uniformă mi-au împușcat vecinii.
Si Președintele, pe care tocmai l-am votat, va avea bărbăția să le smulgă complotiștilor însemnele de pe epoleți și să-i lase fără pensia pe care oricum nu o merită?
Sau, atunci când apare, o punem pe fata aceea drăguță ca în loc de imn să-i cânte “Nu știi tu să fii bărbat”?