SECTORISTUL

Anton Kovacs July 28, 2019

De lângă bloc se desprinse o umbră.
– Băieți, de unde veniți voi la ora asta?

Futu-i, iarăși mă întreabă ăsta de ce nu m-am tuns.

– Ia, arătați-mi voi buletinele, ne cere. Și de unde veniți? Ai cui sunteți? Cu ce vă ocupați? Legitimații de serviciu aveți?
– Păi știți, noi suntem la școală.
– La ce școală ești, mă, cu părul ăsta?

Indiferent ce drum alegeam să venim acasă, îl întâlneam, fie pe Gheorghe Lazăr, fie pe Bulevardul Cetății.
Parcă era un duh rău care îți ieșea mereu în față.

Când te vedea pentru prima oară îți punea întrebările de mai sus și multe altele.
Nota totul într-un carnețel pe care îl avea în porthart.
Se uita atent la tine ca să-ți rețină figura.

Dacă avea impresia că ai mutră de derbedeu, te pândea la colțul blocului, își nota când vii acasă, te mai întreba de sănătate, te întreba cum a fost astăzi la școală sau la serviciu, ca să își dea seama dacă ai trecut pe acolo…

Mai târziu, cândva în timpul nopții, făcea o tură pe Gheorghe Lazăr, trăgea de lacătele magazinelor să vadă dacă sunt bine încuiate, îi mai întreba pe cei de la paza comunală, boacterii, cei îmbrăcați în maro, strămoșii fără pistol ai polițiștilor locali, dacă nu au observat nimic suspect, o lua din nou între blocuri să vadă dacă e liniște.
Dimineața mai făcea o tură
La ora 5, când plecam la serviciu, îl vedeam undeva pe stradă.

Știa tot, cine fură, cine e cuțitar, cine nu muncește, avea micii lui informatori care îi povesteau ce se întâmplă prin cartier.
Dacă se fura o bicicletă, mergea direct acasă la Pauli, un tip cu un picior mai scurt care era cel mai mare hoț de biciclete din oraș.
Dacă auzea de vreo bătaie, îi căuta pe alții.
Dacă se fura vreun casetofon în cartier, îi căuta pe cei 3-4 inși care se ocupau cu așa ceva.
Cred că cunoștea și cățeii celor din cartier.

Vedea tot.
Într-o dimineață la 4 l-a văzut pe un tip necunoscut cu o geantă în mână, s-a dus la el, l-a legitimat, s-a uitat în geantă…
M-am trezit cu el la ușă la 5 fără un sfert dimineața, a sunat, i-am deschis, când l-am văzut în fața ușii m-am și speriat, așa cum se sperie oricine când se trezește cu poliția la ușă când încă nu s-a luminat de zi.
Mi-a spus să-l trezesc pe tatăl meu, îi adusese casetofonul din mașină pe care în urmă cu un sfert de oră îl găsise în geanta unuia străin de cartier.
I-a dat casetofonul și i-a spus să vină mai târziu să facă o reclamație.
Rezolvase cazul înainte ca păgubașul să știe că a fost păgubit.

Nu îl înghițeam pentru că mă aștepta aproape zilnic undeva pe lângă bloc și îmi spunea să mă tund. Eu nu mă tundeam nici de-al dracului, dar nici el nu mă uita.
Nu îl consideram vreun Sherlock Holmes, era doar un milițian căruia îi trebuiau încă trei colegi să înșurubeze un bec.

Dar cred că dacă la Caracal ar fi lucrat plutonierul Iacobescu, probabil că fata aia ar fi trăit și astăzi.