Din nou despre obligativitatea de a folosi case de marcat
De curând în Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea nr. 804/2017 privind modificarea (din nou) și completarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
La articolul 1 din text se spune:
Art. 1. – (1) În sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă, prin operatori economici se înţelege persoanele fizice şi juridice, întreprinderile familiale, precum şi orice alte entităţi, cu excepţia instituţiilor publice, care încasează, pe teritoriul României, inclusiv în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, de la persoane fizice sau juridice, contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie”.
Pentru că textul de la art. 1 este aproape neinteligibil și pentru deja dă naștere la tot felul de interpretări, iată niște precizări și o “traducere” a textului respectiv:
În primul rând pentru a-l înțelege mai ușor îl vom simplifica puțin și “îl traducem” în limba română:
Prin operatori economici înțelegem persoanele fizice și juridice care încasează cu numerar (sau alte mijloace asimilate) contravaloarea bunurilor livrate CU AMANUNTUL precum si a prestarilor de servicii EFECTUATE DIRECT CATRE POPULATIE.
Deci, dacă am o prăvălie care vinde hârtie igienică sau cola sau țigări, adică vând cu amănuntul, va trebui sa am casă de marcat, indiferent dacă cumpărătorul este persoana juridică sau fizică.
La fel se va întâmpla dacă repar televizoare populației, adică prestez servicii pentru persoane fizice.
Dacă însă activitatea respectivului spațiu este vânzarea en gross, nu trebuie să am casă de marcat, chiar dacă încasez numerar.
La fel dacă fac contabilitate pentru o firmă, chiar dacă încasez numerar, nu trebuie să am casă de marcat.
Diferența față de situația anterioară este că până acum doamna de la cofetărie (adică o persoană juridică care vinde en detail unei alte persoane juridice) putea să-mi dea factură și chitanță când cumpăram merdenele, pe când acum trebuie să-mi dea obligatoriu bon fiscal (și eventual factură).
O alță mențiune importantă se face la Art. 4 din același text:
Art. 4. –
În sensul art. 1 alin. (1) din ordonanța de urgență, prin livrări de bunuri cu amănuntul și prestări de servicii direct către populație se înțelege acele activități desfășurate CU CARACTER PERMANENT sau sezonier. NU INTRĂ IN ACEASTA CATEGORIE LIVRARILE DE BUNURI SI PRESTARILE DE SERVICII EFECTUATE OCAZIONAL, direct către populație, de către operatorii economici, alții decât comercianții cu amănuntul. Prin comerț ocazional se înțelege actele de comerț cu caracter întâmplător, efectuate pe durată limitată de timp cu ocazia unor târguri, saloane, sărbători cu caracter laic, expoziții cu vânzare, precum și livrările de bunuri către proprii angajați pentru uzul propriu.”
Deci, dacă fac de regulă servicii pentru firme, de exemplu contabilitate, dar vine un om de pe stradă și îi fac o copie xerox pentru care iau 1 leu, nu trebuie să am casă de marcat nici chiar în cazul în care am încasat numerar, pentru că regula este să fac servicii firmelor, iar copia aia a fost o întâmplare.
La fel, dacă sunt engrosist, dar vând cuiva două portocale, nu trebuie să am casa de marcat dacă vânzarea de portocale către persoane fizice este o excepție și nu regula.
Anton Kovacs
Chiar credeți că merită să pierdeți atâta timp pentru a economisi 1 Euro / lună ?
