Cutia cu table

Înainte de anii ‘70 în locul în care acum este Circumvalațiunii II-III și IV, porțiunea care se întinde de-a lungul străzii Gheorge Lazăr, pe partea dreaptă, de la Bv. Circumvalațiunii, până la Bv Cetăți spre vest și Calea Torontalului spre nord, era un poligon al militarilor, înconjurat cu un gard de sârmă ghimpată, erau acolo câteva clădiri destinate cazării militarilor, niște hangare în care erau adăpostite tancuri și camioane, hangare care ulterior deveniseră săli de înot sau de sport.

În locul în care este acum Parcul Dacia erau niște depozite subterane.

În 1970 militarii plecaseră. Locul rămăsese un câmp plin de copaci, ca o livadă, pe care erau și câteva bălți mari unde la începutul verii copii care chiuleau de la Liceul 6 mergeau să facă baie.

În 1972 se construiseră deja o mulțime de blocuri și întregul loc era un imens șantier, se incepuse din colțul din SV, vis-a-vis de complexul Splendid iar prin ‘74-‘75 întregul cartier fusese în mare terminat.

Oamenii, în general tinere familii care nu primiseră o locuință de la stat, că nu dădeau nici comuniștii locuințe așa cum își imaginează tinerii de acum, își cumpăraseră câte un apartament, confort 1, sau 2 sau 3, după cum își făcuseră socoțile că-i ține plapuma. Urma să îl plătească în 30 de ani, și cu toții se mutaseră în el imediat ce blocul respectiv a fost terminat.

La un moment dat cineva a adus un camion cu niște nuiele, alt camion cu copăcei, iar bărbații din fiecare familie au ieșit în fața blocului și s-au pus să planteze acele nuiele care mai târziu au devenit un minunat gard viu, au plantat și copăceii, iar iarba a crescut singură.

Timpul a trecut, copăceii au devenit copaci mari iar locul s-a maturizat.

Și tinerii locatari au devenit oameni în vârsta care aveau copii care urmau să-și facă credite pentru o casă, iar unii aveau deja nepoți.

Și acum începe povestea!

În urmă cu vreo 15 ani, poate mai mult sau poate ceva mai puțin, exact în locul în care se răsfață pisica din poză, un grup din cei care locuiau acolo de o viață, vreo 7 bărbați,  și-au amenajat un mic “club”, o măsuță, niște scaune de grădină, o umbrelă de restaurant recuperată de cine știe unde.

Domnul Albu a adus o cutie de table.

Zilnic, după-amiază, după ce își făceau siesta, cei 7 domni care erau deja de câțiva ani pensionari, ieșeau cu ceașca de cafea în mână și trăgeau interminabile partide de table. Ce bine se distrau.

Până când, la un moment dat domnul Albu a murit, într-o noapte s-a sculat în fund, a făcut “hâc” și gata.

A participat tot blocul la înmormântarea lui, s-au dus și la pomană, la restaurantul din complexul pe care vechii locatari din zonă încă îl numesc “Splendid”.

După un timp, nu foarte lung, pe un al doilea membru al clubului, domnul Barbu, l-au găsit copii mort în casă. Nici el nu fusese bolnav, sau poate o fi avut o boală ascunsă, despre care nu știa nici el.

Partidele de table au continuat cu cei cinci care a rămas, până când și domnul Todea, un bărbat în putere, cât poate fi cineva în putere la peste 70 de ani a murit și el, tot fără nici un motiv aparent.

Ca să nu o mai lungim, ultimii doi rămăseseră domnul Ciuciuleanu și domnul Vasiliu. Restul muriseră sănătoși, într-un interval de câteva luni, fără să fi avut înainte vreo boală aparentă.

Cei doi rămași jucau table cu soarta, glumind că cel care pierde moare primul.

La acea partidă ultimă partidă domnul Ciuciuleanu a pierdut.

Nu era bolnav dar urma ca a doua zi să se interneze în spital să-și facă analize ca să vadă cum stă cu colesterolul, cu inima, griji din acestea de oameni trecuți de o anumită vârstă. Urma să stea acolo vreo 2-3 zile.

Nu a mai apucat să se interneze, în următoarea dimineață vecinii au aflat că domnul Ciuciuleanu a murit.

Când a auzit, domnul Vasiliu, care și el era internat în Spitalui Militar, tot pentru analize, și unde ciupea asistentele tinere de fund și făcea glumițe cu ele,  a lăsat să-i scape o lacrimă în colțul ochiului, știa că este rândul său.

Oricum, nu mai avea cu cine să joace table,

A fost externat sănătos, analizele erau OK, i se recomandase un regim ușor, niște vitamine.

Se îndrepta spre ieșirea spitalului când a ratat o treaptă. A căzut și s-a lovit la cap. Cei de la SMURD l-au luat și l-au dus la Județean, la ATI, unde a făcut o infecție. După o săptămână, din nou, toți locatarii care locuiau de zeci de ani în acel bloc au participat la pomană, tot la Splendid, că era mai aproape și încăpeau fără probleme 100-150 de clienți.

Nimeni nu mai îndrăznea să se atingă de cutia de table. Nu numai că nu îndrăzneau să o atingă, de câte ori treceau pe acolo se uitau în altă parte.

Timp de un an aceasta a rămas acolo, pe măsuța din fața blocului, neatinsă.

La un moment dat o femeie a luat-o, a șters-o frumos și a pus-o pe unul din tomberoanele de gunoi. După câțiva pași s-a uitat în spate și a văzut că un tânăr se uită la ea, deschide cutia cu table, o închide la loc, o ia și pleacă.

Să sperăm că acel tânăr este bine și nu a pățit nimic.

Note:

Cu toate că numele unora din personaje a fost schimbat, cutia de table, cele 7 persoane și locul în care se desfășiară povestirea sunt cât se poate de reale.

Prima fotografie face parte colecția Lucian Muntean.