Dreapta

Anton Kovacs

Atmosfera se relaxa. În timp ce ministrul desemnat stătea de vorbă cu Mark Gant, al cărui computer portabil era deschis şi funcţiona în faţa lui, masa de la stânga lor porni şi se rupse, vraful de cărţi prăbuşindu-se pe podea, spre uimirea tuturor celor adunaţi în încăpere. Winston întoarse capul, surprins şi încântat. Curierii lui făcuseră exact ce le ceruse el, îngrămădind volumele selectate privitoare la Codul Fiscal al Statelor Unite, exact în mijlocul mesei, în loc să distribuie greutatea în mod egal.

— Oh, la naiba, George, şopti Gant, stăpânindu-şi râsul.

— Poate că Dumnezeu e totuşi de partea noastră. Sări de la locul lui să vadă dacă nu fusese lovit cineva. Nu, nimeni.

…………………………………………………………………………………………………..

Winston îşi puse declaraţia de inaugurare deoparte şi continuă să vorbească liber. Sau aşa dădea impresia. Îşi repezi mâna stângă spre vraful de cărţi.

— Uitaţi-vă la masa ruptă de acolo. Acesta este Codul Fiscal al Statelor Unite. Un principiu de drept comun spune că ignorarea legii nu constituie o apărare în faţa completului de judecată. Dar asta nu mai are niciun sens. Atât Departamentul Trezoreriei cât şi Serviciul Venitului Intern promulgă şi aplică legea fiscală a ţării noastre. Vă rog să mă iertaţi, aceste legi sunt adoptate de Congres, după cum ştim cu toţii, dar ele apar mai cu seamă fiindcă departamentul meu supune examinării setul de reguli propuse, iar Congresul le amendează şi le ratifică, apoi noi le aplicăm. În multe cazuri, interpretarea codului pe care îl aprobaţi este lăsată pe seama oamenilor care lucrează în serviciul meu şi, precum ştim cu toţii, interpretarea poate fi la fel de importantă ca însăşi legile. Avem tribunale fiscale speciale menite să emită reguli în plus, dar până la urmă, ne alegem cu vraful de hârtie tipărită de acolo şi voi susţine în faţa acestui comitet că nimeni, nici măcar un membru experimentat al baroului nu e capabil să înţeleagă totul. Asistăm chiar la situaţia absurdă că atunci când un cetăţean aduce declaraţia de impozitare şi formularele completate la un oficiu al Serviciului Venitului Intern de asistenţă pentru aplicarea legii, şi funcţionarii de la acel Serviciu fac o greşeală, atunci cetăţeanul care vine la guvern ca să fie ajutat este responsabil de greşelile făcute de guvern.

Tom Clancy – Ordine prezidențiale

Ce înseamnă de fapt dreapta?

În cazul stângii când ne este foame punem cu toții niște bani, fiecare cât are, și ne cumpărăm o pâine. După aceea împărțim pâinea în părți aproximativ egale, în așa fel încât să ne ajungă la toți.  Poate nu o să ne săturăm, dar nici nu murim de foame.

Asta înseamnă teoretic că și eu ar trebui să am o vilă aproximativ la fel de mare ca a lui Marian Oprișan sau a lui Dragnea, sau ca ei să locuiască la fel ca și mine într-un apartament de două camere la bloc. Evident acest lucru nu se întâmplă pentru că cineva a încălcat regulile.

In cazul dreptei nu ne interesează de pâinea celorlalți și ne cumpărăm fiecare câtă pâine putem. Sau dacă ne duc puterile și mintea, poate ne cumpărăm din când în când și câte un cozonac.

Deci, dacă în filozofia de stânga cea mai importantă este comunitatea, colegii de la locul de muncă, vecinii, țara, în cazul dreptei în centrul universului este individul, în jurul acestuia pe o orbită foarte apropiată se află familia, după care pe orbite mai îndepărtate se află prietenii, relațiile sociale, vecinii, țara etc.

Stânga spune “să facem țara frumoasă și bogată ca tuturor celor care trăiesc în interiorul ei să le meargă cât de cât bine”.

Dreapta spune “eu să câștig cât mai mult, vecinul meu să câștige cât mai mult, vecinii vecinului să câșțige cât mai mult, iar în final și țara va fi câștigată deoarece bogăția țării nu este altceva decât suma bogățiilor celor care locuiesc în ea”.

Dacă în cazul stângii bogățiile sunt cât de cât egale, adică eu, presupunând că aș fi cetățean finlandez am cam tot atâta cât are și Linus Torwalds (ei, nu chiar, dar nici finlandezii nu sunt chiar de stânga), chiar dacă el a fost deștept și a făcut Linuxul și eu nu am făcut decât niște programe utile pentru firmele mici și medii, în cazul dreptei bogățiile nu sunt egale, Bill Gates are mult mai mult decât mine deoarece ceea ce a făcut el este căutat și de firme, și de persoanele fizice, și de tineri și de bătrâni.

***

Cu toţii când începem să facem ceva suntem plini de idealuri.

Dorim să schimbăm lumea, dorim să ne facem remarcați prin tot felul de lucruri deosebite pe care le vom face în viitor, dorim poate să fim celebri sau să rămânem în istorie care urmare a realizărilor noastre. Sau dorim să ajutăm câinii străzii, să facem ceva pentru interzicerea exploatării gazelor de şist, dorim să contribuim la strângerea de bani pentru copii bolnavi, pentru sărmani sau pentru mamele defavorizate. Este prima greşeală pe care o facem cu toţii.

Și eu vreau toate astea şi am pornit tot cu aceleaşi idei.

Problema este că trăim într-o lume care are anumite reguli şi dacă dorim să ne realizăm idealurile trebuie să respectăm aceste reguli. Şi cea mai importantă din reguli este că lucrurile se obţin în schimbul banilor. A ne gândi ce facem cu banii înainte de a ştii cum să-i câştigam este similar cu a pune căruţa înaintea cailor.

Nimănui nu-i pasă că dumneavoastră sunteţi frumos şi inteligent şi citiţi o carte pe săptămână, cu lucrurile astea nu se poate cumpăra nici mâncare pentru dumneavoastră sau pentru câini şi nici medicamente pentru bolnavi.

Câinii sărmani, copii, mamele, mediul, poliţiştii loviţi pe şosea de către maşini, nu pot fi ajutaţi cu bune intenţii, nici cu postări pe Facebook ci numai cu bani. Pâinea pe care o puneţi seara pe masă costă bani. Un copil poate fi ajutat donându-i haine, alimente sau chiar înfiindu-l, lucruri care şi ele costă nişte bani. Toţi copii bolnavi de inimă sau toţi câinii de pe străzile unui oraş pot fi ajutaţi numai cu bani.

Aşa că, primul pas pentru a vă realiza dorinţele este să câştigaţi bani. Cât mai mulţi.

Asta înseamnă dreapta adevărată și capitalism.

Dar pentru ca această goană după cât mai mulți bani să nu devină un haos în care fiecare îi dă în cap celuilalt avem nevoie de reguli.

Iar regulile trebuie în așa fel elaborate încât să fie înțelese de către toți membrii societății, indiferent de pregătire, sex, religie sau vârstă.

Avem noi în România niște reguli, niște legi clare, care pot fi înțelese de către toată lumea?

Nici pe departe.

Situația la noi este foarte asemănătoare cu cea descrisă în fragmentul de la începutul acestui text, Codul Fiscal, de exemplu, este un text extrem de stufos împărțit în nenumărate secțiuni, capitole, articole și paragrafe.

S-a ajuns la situația că nici nu mai poate fi tipărit deoarece tipărirea ar fi inutilă datorită schimbărilor mult prea frecvente.

Nu cred că există cineva în această țară, indiferent de domeniul de expertiză, care să cunoască în totalitate prevederile codului fiscal.

Și de parcă acest haos nu ar fi fost suficient, la fel ca orice altă lege din România, Codul Fiscal are și niște “Norme metodologice” la care se adaugă și niște “Ordine de aplicare a Codului Fiscal” și nu în ultimul rând există și un “Cod de procedură fiscală”

Așa sunt făcute legile în România, pentru că textul reflectă cât se poate de fidel prostia și haosul din capul celor care le elaborează este nevoie ca cineva să facă niște norme de aplicare a legii, adică o traducere din limba română în limba română.

S-a ajuns la situația în care atunci când apare o lege suntem anunțați că aceasta nu va fi aplicată decât după apariția normelor de aplicare, pentru că de fapt degeaba avem un text scris în limba noastră maternă dacă este astfel scris încât nimeni nu îl înțelege fără niște explicații suplimentare.

Această situație trebuie să înceteze cât se poate de repede, de aceea, următorul guvern, fie că e de stânga, dreapta sau centru, după ce se instalează și ia măsurile pentru ca țara să funcționeze în continuare, cumva, va trebui să constituie grupuri de lucru formate din specialiști adevărați, tehnicieni nu politicieni, și să analizeze legile existente, începând de la cele elaborate de Alexandru Ioan Cuza.

FIecare lege în aflată în vigoare trebuie periată, comparată cu celelalte legi astfel încât să fie eliminate textele care intră în contradicție unele cu celelalte sau cele care sunt pur și simplu inutile.

Dacă avem o problemă este necesară o lege care să o reglementeze, Dar dacă nu avem o problemă o lege de reglementare devine problema în sine.

Codul fiscal trebuie să ajungă la o pagină, în partea de sus câteva rânduri pentru ca documentul să arate frumos, titlul, încă un spațiu după care urmează art. 1 în care scrie cât este impozitul în România, art. 2 în care scrie cât este TVA-ul, art. 3 cu contribuțiile, două rânduri libere, data, semnăturile și ștampila. Atât.

Asta ar fi o lege clară și care poate fi înțeleasă de toată lumea.

Dacă este nevoie rescriem și Constituția, în fond nu e vorba despre tablele lui Moise ci un rahat de text de câteva pagini, chiar și eu într-o zi scriu o constituție mai bună decât cea existentă.

Așa cum sper că s-a înțeles din ce am scris mai sus, dreapta înseamnă să ne descurcăm fiecare în funcție de puteri.

Adică, ne descurcăm noi, folosindu-ne de inteligența noastră, de capacitatea de a munci, de cunoștințele pe care le avem.

Adică să nu așteptăm să ni se dea de către cineva.

Dacă s–ar face un sondaj de opinie, de fapt votul este un sondaj de opinie al poporului, majoritatea românilor se vor declara ca fiind de dreapta.

Acest lucru se manifestă și prin reacția pe care o au majoritatea românilor la anumiți stimuli, personajele de stânga, Vasile Roaită, Ana Pauker sunt considerate personaje negative, în timp ce “partizanii” care au luptat în munți după război, legionarii, Antonescu etc sunt considerați personaje pozitive.

Dar chiar suntem noi un popor care acceptă și este fidel valorilor de dreapta?

Hai să ne gândim puțin:

La naștere copii (prin intermediul părinților) primesc niște bănuți pentru ca să-și cumpere pamperși. Copii primesc alocație. Elevii primesc burse, transport gratuit la școală, lapte și cornuri și mai nou se pare că primesc și o masă caldă. Studenții primesc bursă, de la stat, și transport gratuit cu trenul. La absolvire, dacă au chef să-și facă o firmă beneficiază de niște bănuți de la stat. Mulți bănuți.

Tinerii beneficiază de programe “prima casă”.

Odată ajunși adulți vor beneficia de tot felul de programe de genul “Startup Nation”.

Mulți beneficiază de tot felul de tichete de masă, tichete de concediu.

Vrei să-i cumperi iubitei o ciocolată, nici o problemă, o cumperi pentru că primești tichete de cadouri.

In capitalismul românesc angajații statului primesc bani pentru haine, sau vitamine, pentru că pe un acoperiș din apropiere este o antenă de GSM și e posibil ca antena aia să îl iradieze.

Alții primesc bani pentru că lucrează la calculator.

Aflu de la radio că există și spor de copiator, la unii.

Există programe Rabla prin care posesorii de automobile pot să-și înlocuiască mașina pe banii altora, mai nou am înțeles că programul se va extinde și la motociclete.

Ni se spune că rolul programelor rabla este eliminarea poluării din localități prin înlocuitrea mașinilor vechi cu altele mai noi. Aiurea, totul nu este decât o formă mascată de subvenționare a industriei auto, dacă doresc să elimin poluarea nu le mai dau ITP-ul; celor cu mașini care poluează sau pietonalizez cât mai multe porțiuni din oraș, nu le dau bani să-și ia mașini noi.

Țăranii primesc subvenții pentru orice cultivă. Uneori nici nu mai e necesar să vândă ce au cultivat, nici măcar să cultive ceva, primesc subvenție pur și simplu.

Crescătorii de animale primesc o subvenție pentru ca să cumpere purcei, după aceea primesc subvenție pentru ca să-i îngrașe, când vine statul și îi omoară, la fel ca și pe găini, primesc și o despăgubire, astfel încât nu mai sunt nevoiți să se chinuie să-și caute clienți sau să plătească abatorizare și ce mai e nevoie.

Vine cineva, cumpără niște pământuri agricole și cultivă niște grâne, statul îi dă subvenție o mulțime de bani.

După aceea individul ăla nu îmi vinde mie grâul ieftin, că de fapt de aceea a primit el subvenție, ca să nu fie prețul de vânzare prea mare și populația să nu fie împovărată, ci îl exportă.

In final eu, dumneavoastră, vecinii noștri, am plătit subvenție agricultorilor, că în fond noi o plătim, statul nu are de unde să dea că el nu produce nimic, pentru ca niște cetățeni din Dubai, China sau aiurea să cumpere niște grâne mai ieftine.

MI se va spune că exporturile ajută la creșterea economică.

Da, exporturile ajută pe cei care au exportat, dar pentru că banii nu se nasc din teorii economice trebuie să știți că banii ăia sunt luați de la alții, de la noi, cei care dăm statului ca acesta să dea subvenții, așa că exporturile îi ajută pe exportatori dar în egală măsură le sunt defavorabile celor care nu exportă.

Subvențiile sunt pur și simplu o formă de a le da unora din buzunarul altora.

V-ați întrebat de ce țăranii aruncă roșiile în șanț, laptele pe câmpuri și ard lâna oilor?

Răspunsul este cât se poate de simplu: pentru că primesc subvenții.

Si aceste subvenții sunt îndeajuns de mari pentru ca țăranilor să li se pară că nu mai este rentabil să caute pe cineva care să le cumpere produsele.

IT-iștii nu plătesc impozite în România. Probabil pentru că o mulțime de firme de IT aparțin fostei sau actualei nomenclaturi și nu în ultimul rând pentru că o mulțime de firme de IT sunt de fapt firme “sub acoperire” ale nenumăratelor servicii mai mult sau mai puțin secrete.

Mai nou nici jurnaliștii nu vor plăti impozit. Probabil din motive asemănătoare cu cele pentru care nu le plătesc nici IT-iștii, sau poate pentru că cineva a ajuns la concluzia că e bine să-i cumpere.

Se va spune că și IT-iștii, ca și cultivatorii de grâne, exportă și aduc bani în țară.

Da, aduc, dar atenție, o parte din exportul ăla conține și impozite plătite de buticarul Popovici, și o bucățică de impozit plătit de femeia de serviciu Florica, impozite de pe urma cărora se vor construi șosele, se vor plăti pompieri și polițiști, lucruri de care va beneficia și IT-istul meplătitor de impozit care nu a contribuit cu nimic la ele.

Și IT-istrul nu îmi da mie nimic din banii ăia, nici măcar indirect.

Teoria spune că IT-istul aduce banii în țară și cu banii ăia cumpără produse românești, calculatoare noi, mobilă, televizoare, pampers pentru copii, concedii și servicii de telefonie mobilă.

Dar teoria asta care era valabilă într-o economie închisă, în care plăteam vamă dacă neamurile din Germania ne trimiteau un televizor colorat, nu mai este valabilă într-o economie globalizată în care IT-istul cumpără mâncarea de la o firmă franceză sau germană, calculatoarele de la o firmă americană, mobilă de la o firmă suedeză, pamperșii de la niște chinezi și telefonia sau autoturismele de la niște germani sau francezi.

Cine câștigă din exporturile astea subvenționate, fie că este vorba despre IT, agricultură sau confecții?

Câștigă firma exportatoare, mai mult, câștigă și IT-istul ceva, mai puțin, câștigă și primăria care va primi mai mulți bani pentru salariile personalului sau pentru a-i risipi pentru lucruri inutile, dar în final Florica și Popovici și alle câteva milioane de oameni ca ei au rămas în pagubă.

Atunci când suntem de dreapta trebuie să ținem cont de lucrurile astea, să le luăm în calcul și să nu ne ferim să le spunem.

În rest, eliminarea impozitelor, deci subvenția mascată, va avea și în cazul IT-iștilor același rezultat ca în toate situațiile subvenționate, fie că vorbim despre judecători, medici, polițiști sau care or mai fi.

După ce ați citit despre toate aceste subvenții și ajutoare, mai aveți impresia că suntem un popor care este fidel valorilor de dreapta?

Nici pe departe, trăim într-un comunism la care  cei din perioada Ceaușescu nici nu ar fi îndrăznit să viseze, iar Marx îl situa într-un viitor tare îndepărtat.

Auzi tu, să-ți dea statul bani ca să-ți cumperi o mașină nouă!

E timpul să ne hotărâm, vrem stânga, face politici sustenabile de stânga, vrem dreapta facem dreapta cu tot ce înseamnă asta, bune și rele.

Dar dreapta cu “să ni se dea că avem drepturi” nu merge.

Din păcate majoritatea celor din noua generație, cei născuți după revoluție, nu mai ai nici cea mai mică idee despre ce înseamnă comunism, capitalism, stânga sau dreapta.

Au auzit că stânga e cu ruși și cu Canal, de aceea le place dreapta, dar le-ar place o dreaptă unde ceilalți trebuie să facă, să muncească în timp ce ei trebuie să primească, subvenții, alocații, scutiri de impozit, mașini și case plătite parțial din banii altora.

Îmi spunea un idiot de dreaptă din asta în care trebuie să ni se dea că sunt comunist pentru că am spus că e nevoie ca orașele să fie mai verzi decât acum.

Stânga, dacă e aplicată cum trebuie, cu politici de stânga, ne poate asigura tuturor o viață în care să fim scutiți de grija de a nu ști ce să punem mâine pe masă.

Dar în același timp, dacă nu este aplicată corect, stânga ne duce la foamete, întuneric, morți din lipsa asistenței medicale primitive sau inexistente și copii în orfelinate. Mulți dintre noi am învățat asta pe pielea noastră.

La fel și dreapta, dacă este aplicată cum trebuie poate asigura bogăție, progres economic și social, dar dacă este aplicată greșit ne poate aduce o mulțime de nenorociri, sărăcie, foamete, nesiguranță, războaie…

Una din regulile de bază ale filozofiei de dreapta este implicarea cât mai redusă a statului în viața de zi cu zi.

Statul se va asigura ca regulile să fie respectate de toată lumea, dar statul nu va da nimănui nimic, cu excepția cazurilor excepționale.

Dacă vrem să trăim într-o orânduire de dreapta trebuie să impunem respectarea acestei reguli.

Vrei să-ți faci copil, nimeni nu te împiedică, trăim într-o țară liberă, dar trebuie să înțelegi că nimeni nu este obligat să-ți crească copilul, l-ai vrut, crește-ți-l.

Comunitatea nu va avea nici un avantaj de pe urma faptului că tu ai făcut un copil, românii nu se vor simți mai bine dacă sunt mai mulți, la fel cum nici rinocerii albi nu se simt rău că sunt puțini. De aceea nu există nici un motiv ca tu să primești niște bani, de pamperși, de alocație și de ce o mai fi, pentru că ai vrut să-ți perpetuezi codul genetic, mai ales că este puțin probabil să fii vreun Einstein iar urmașul tău să devină pentru societate altceva decât un consumator, unul din cei care nu produce mare lucru pentru cei din jur  și despre care nu își mai amintește nimeni la 2 săptămâni după ce a murit.

Vrei o mașină nouă, nimeni nu te împiedică să ți-o cumperi. Dar nu pe banii altora.

Vrei să faci agricultură, nimeni nu te va împiedica să-ți cultivi ardeii și roșiile, și să-ți cauți clienți cărora să le vinzi, la un preț stabilit cu acordul ambelor părți, produsele tale.

Dar nu ai dreptul să primești nimic altceva decât produci pentru că tu ai vrut să te faci agricultor, sau IT-ist, medic, polițist, judecător sau cine știe ce altceva.

A fost alegerea ta, dacă nu-ți mai place agricultura sau dacă nu te poți întreține din această ocupație apucă-te de altceva, fă mărgele sau fă-te fotograf de nunți sau antrenor de fitness.

Nu o să sufere țara că nu mai produci tu roșii, au olandezii ăia niște roșii mai frumos mirositoare decât produci tu, dacă nu mai sunt agricultori în România importăm din altă parte, cel puțin nu mai cheltuim cu subvențiile.

De aceea, un lucru important pe care va trebui să-l facă un adevărat regim de dreapta ar fi eliminarea tuturor subvențiilor, a alocațiilor, a scutirilor și a celorlalte metode de încurajare a parazitismului.

Nimeni nu mai primește nimic, în afara celor care nu își pot asigura un trai onest și fără lipsuri, bolnavii, bătrânii, copii cărora părinții nu pe pot asigura niște condiții considerate minimale.

Dacă reparatorul de televizoare poate să trăiască în ciuda faptului că plătește impozite, la fel poate să trăiască și IT-istul plătind impozite.

Dacă produci milioane vei avea milioane, îți vom lua puțin din ele să-l plătim pe polițistul care nu produce dar te păzește, dacă nu produci nimic, poate îți dăm ceva să nu mori de foame, dar în nici un caz, fie că produci sau nu produci, nu îți vom da bani să-ți cumperi motocicletă nouă.

Odată cu simplificarea legislației și cu eliminarea pomenilor se naște și oportunitatea de a reduce povara pe care o reprezintă sistemul birocratic al statului.

Neavând subvenții nu ne mai trebuie o agenție de supraveghere a acestora, nu ne mai trebuie o mulțime de birocrați care să calculeze alocații, tichete de masă sau de concediu și multe altele.

Dar se mai naște o oportunitate, posibilitatea de a crește calitatea celor care lucrează în aparatul de stat.

Ar fi o fraudă la adresa contribuabililor dacă am menține un aparat birocratic mai mare decât avem nevoie.

Țin minte o ședință a CPUN (C.P.U.N. a fost prima formă a parlamentului de după revoluție, un fel de adunare constituantă cu atribuții extinse) în care se discuta despre viitoarele salarii ale judecătorilor (până atunci un judecător avea un salariu aproximativ egal cu orice altă persoană cu studii superioare și cu aceeași vechime în muncă, de exemplu un judecător absolvent în primul an de muncă câștiga la fel ca un inginer în primul an de muncă, ca un medic în primul an de muncă sau ca un profesor în primul an de muncă).

Soția mea spunea, în esență, că nu i se pare normal ca judecătorilor să li se mărească substanțial salariul față de alte categorii profesionale care au cam același nivel de studii.

Eu dimpotrivă spuneam că este bine ca judecătorilor să li se mărească foarte mult salariul, în felul acesta își vor da mult mai mult interesul și, cel mai important, nu vor putea fi corupți.

Cei 30 de ani care s-au scurs de atunci mi-au arătat că am greșit.

Măririle de salarii nu ne-au asigurat nici juriști competenți, nici medici mai competenți și nici birocrați mai competenți.

Dimpotrivă, în domeniile în care s-au asigurat măriri consistente de salarii, justiție, poliție, sănătate sau învățământ s-au manifestat cele mai multe cazuri de corupție sau incompetență cu consecințe deosebit de grave. Si asta s-a întâmplat pentru că nu s-au mai făcut judecători, medici, polițiști sau funcționari doar cei care doreau să facă dreptate sau să vindece oameni ci și cei care au dorit să câștige mai mulți bani.

De aceea, unul din primele lucruri pe care ar trebui să le facă un guvern de dreapta ar fi reducerea salariilor pentru cei care lucrează în justiție sau administrație, undeva spre salariul minim.

In felul acesta lepădăturile vor părăsi sistemul căutându-și alte surse de venit, mai generoase, iar în sistem vor rămâne numai cei cu adevărat pasionați.

Să nu creadă nimeni că dacă pleacă judecătorii cărora nu le convine salariul rămâne țara fără judecători, la fiecare judecător care pleacă se vor găsi alții 10, tineri, nepervertiți de sistem, idealiști și poate mai bine pregătiți decât cei pe care nu prea i-a interesat dreptul ci doar banii care se pot câștiga practicându-l.

Totodată ar trebui eliminat salariul minim, un alt factor generator de probleme.

Salariul este o clauză din contractul încheiat între două părți, angajatul care își vinde marfa, care în cazul său este munca, și angajatorul care cumpăra marfa, respectiv munca angajatului.

În cazul unui sistem de stânga, în care am convenit cu toții să primim o felie de tort aproximativ egală cu a celorlalți, fie că sunt medici, ingineri, muncitori necalificați sau mineri, noțiunea de salariu minim este de înțeles.

Dar într-un sistem concurențial, în care convenția este că fiecare câștigă cât poate și consumă cât are, nu e normal ca statul să intervină în acest contract între două părți, nici chiar în cazul propriilor angajați, poate secretara de la Primăria Criț județul Brașov este dispusă să lucreze și pe o leafă mai mică, dacă comunitatea nu are de unde să-i plătească mai mult.

Si la fel trebuie să se întâmple și la medici și la toate celelalte categorii profesionale, unui medic sau unui constructor bun li se va oferi un salariu mare, pentru a-i coopta în cadrul unei organizații, iar dacă dacă calificarea lor este mai scăzută, motiv din care vor putea fi folosiți numai în sectoare mai puțin profitabile, sau dacă este necesar să fie recalificați, ceea ce presupune costuri suplimentare din partea angajatorului, li se va oferi un salariu mic sau nu vor fi de loc angajați.

Dar numai piața trebuie să regleze nivelul salariilor, nu o tută oarecare, cu pixul.

După revoluție au apărut așa zisele “profesii liberale”.

Când spui profesie liberală te gândești poate la un ziarist independent, un bloger care se cațără pe ruinele clădirilor bombardate în Siria pentru a le fotografia, sau poate la un muzicant care merge la nunți.

Nici pe departe, meseriile  liberale din România sunt de fapt o reprezentare a antiliberalismului.

De exemplu, niște oameni își fac o organizație pe care o numesc “Corpul Extraordinar al Crescătorilor și al  Crescătoarelor de Albine din România”.

După care se va face cumva ca toată lumea din țară să fie obligată să mănânce zilnic miere iar seara să înghită o linguriță de tinctură de propolis și nimeni nu va avea dreptul să cumpere propolis și miere decât de la unul din membri corpului crescător de albine.

Unii oameni poate nu vor să mănânce miere, poate seara le-ar place să bea un pahar de single malt și să fumeze o țigaretă, degeaba, le place, nu le place, trebuie să cumpere miere.

Deci, profesia liberală este de fapt o organizație monopolistă care a impus obligativitatea de a consuma un anumit produs sau un anumit serviciu, iar pe de altă parte, pentru a elimina concurența, interzice oricărei persoane să practice o anumită ocupație dacă nu face parte din acel grup.

Imaginați-vă că aveți un coș,

In mod normal stați în fața oglinzii și strângeți de coșul ăla până tâșnește grăsimea și puroiul ăla și vă stropeste oglinda.

Dar liberalii ăștia profesioniști vă obligă să mergeți la un medic dermatolog care face parte din Asociația Storcătorilor de Cosuri (A.S.C.), numai oamenii ăia au dreptul să vă storcoșească coșul. Iar dacă îl stoarceți singuri veți fi pedepsiți.

Dacă vi se arde siguranța liberalii profesoniști vă interzic să apăsați pe butonul ăla de la siguranța automată, va trebui să chemați un electrician, dar nu orice electrician ci numai unul care face parte din Corpul Electricienilor Autorizați și Acceptați de Statul Românesc (CEAASR), altfel veți fi împușcat și după aceea capul vă va fi înfipt într-o suliță aflată în Centrul Civic al orașului.

Vi se pare o glumă?

Nu e o glumă.

Dacă, de exemplu, vă faceți un business mic, vindeți două cola și trei pungi de sticksuri în magazinul aflat în balconul apartamentului, sunteți obligat să angajați sau să plătiți un expert contabil, neapărat un membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, altul nu e bun, poate el să fie laureat al Premiului Nobel pentru Economie.

Nu contează cifra de afaceri, nu contează ce vindeți, ai firmă trebuie să ai și expert contabil, iar cei care nu fac parte din acest club select, chiar dacă sunt absolvenți ai unor facultăți de profil, nu au dreptul să practice meseria pe care au învățat-o în școală.

La un moment dat a existat și o tentativă de a impune obligativitatea ca fiecare firmă să apeleze, pe lângă expertul contabil, la un consultant fiscal. Cel care a încercat manevra asta, impunerea încă unui grup monopolist care să îi spolieze pe cei care chiar fac ceva concret, era un chițoi, un personaj care ulterior s-a dovedit a fi un penal. Ultima oară am auzit despre el că ar fi ucis un om.

Îmi amintesc un dialog pe care l-am copiat de pe o listă de discuții a contabililor și l-am lipit pe prima pagină a siteului personal al lui Varujan Vosganian, ministrul finanțelor de atunci:

– Mimi, acum că ne-am luat examenul cum e mai bine să facem, ne facem PFA sau SRL. Si tariful cât îl punem , minim 500 de euro o fi OK?

Ele, tutele cretine, erau consultante fiscale dar nu știau cum e mai bine, SRL sau PFA. Nici măcar nu le era rușine să discute pe o pagină publică prostiile astea.

Din fericire, datorită celor 3 persoane care au militat pe atunci pentru eliminarea acestei idioțenii (Robert Turcescu, o reporteriță de la Antena 1 care mi-a scris și mi-a cerut voie să mă citeze și, cu modestia cuvenită, autorul acestor rânduri)  măsura nu a mai fost aplicată.

Nu numai în domeniul financiar-contabil există acești “profesioniști liberali”.

Dacă vreți să vă puneți o alarmă la ușa firmei va trebui să apelați la un expert în securitate să vă facă un proiect, după care altcineva, tot o persoană sau o firmă autorizată, va trebui să vă monteze alarma.

Puteți să fiți electronist absolvent de MIT, dacă nu aveți autorizație nu puteți să vă montați o simplă alarmă cumpărată de la Emag.

Există o mulțime de astfel de monopoluri, dacă doriți să vă schimbați gardul veți avea nevoie de un proiect întocmit de un arhitect (alți liberali și ăștia), de un diriginte de șantier dar nu în ultimul rând de niște autorizații de construcții și aprobări de la primărie. Fără diriginte de șantier nu poți să-i faci nici un coteț în curte cățelului. Avocații, notarii, medicii, farmaciști, sunt o mulțime liberalii ăștia cu monopol.

Chiar și dentiștii care vă trimit să vă faceți o radiografie 3D, dar numai la un anumit cabinet de radiologie, celelalte cabinete fac radiografii care nu sunt înțelese de dentistul respectiv, sunt practicanții unei profesii liberale.

Un guvern cu adevărat de dreapta va trebui să elimine, cel puțin parțial, monopolul multora din aceste “asociații profesionale”.

Dacă, în calitate de contabil, consider că este benefic să mă înscriu într-o asociație profesională a contabililor este în regulă, acolo poate ne vom întâlni, bem o cafea, discutăm despre diverse probleme întâlnite în această meserie, mergem împreună la balurile organizate de asociație, e frumos acolo.

Dar dacă nu am chef să mă înscriu în clubul ăla nu este normal să fiu obligat să o fac și în caz contrar să mi se interzică să îmi practic meseria, poate că eu mă perfecționez profesional prin studiu individual, sau poate întreb alți contabili, pe Facebook, despre lucrurile pe care nu le știu.

Iar dacă nu sunt un bun profesionist piața mă va elimina, exact cum îi elimină și pe cei din alte meserii dacă nu își fac treaba cum trebuie.

Este adevărat, dacă am cancer mă duc la medic să mă opereze.

La fel, dacă fac un bloc cu 25 de etaje voi apela la un arhitect ultracalificat, voi căuta să mă bucur de sprijinul unui diriginte de șantier care înțelege ce fac oamenii ăia îmbrăcați în salopetă și voi căuta să obțin toate autorizațiile necesare.

Dacă am o firmă care depășește o anumită complexitate este sigur că voi colabora cu oameni care sunt pregătiți în domeniul contabil, poate și cu juriști sau alte categorii de experți

Dar nu mă duc la medic dacă sunt puțin răcit, în cazul ăsta îmi suflu mucii într-o batistă și iau o aspirină. La fel, este normal să nu apelez la un expert contabil dacă contabilitatea firmei mele nu înseamnă decât centralizarea unor bonuri de casă sau a unor facturi.

În final, pentru a respecta principiul de dreapta că toți suntem egali în fața pieței, la fel ca și cei de stânga și cei de dreapta vor trebui să elimine putregaiul din propriile rânduri.

Dreapta înseamnă că dacă avem o chestie de făcut, vom organiza un concurs și cel mai performant va lua tortul. În felul acesta vom obține cele mai bune rezultate la cel mai mic preț.

In nici un caz într-o organizare socială de dreapta nu este în regulă să fac în așa fel încât tortul ăla să ajungă la cineva care nu-l merită, fie pentru că suntem prieteni, mergem la aceeași biserică sau facem parte din același partid, așa cum din păcate se întâmpla mult prea des la noi.

Iar dacă se întâmplă așa ceva, atât cel care dă, cât și cel care primește, trebuie să fie eliminați din piață, altfel existența acestora va genera haos.