Stânga

Anton Kovacs

– Si cât vă costă chiria, o întreabă reporterița pe tânăra mamă a celor 3 copii.

– 1200. Din cele 13 milioane, cât iau în mână, îmi rămân 100 de lei, răspunde femeia, folosind acel amestec de lei vechi cu lei noi pe care îl înțelegem cu toții.

***

“Toate ființele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune şi conştiință şi trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternităţii.”

Fundamental, menirea stângii ar fi să facă în așa fel încât această paragraf din Declarația universală a drepturilor omului să devină realitate. Asta e treaba stângii.

***

Unchiul Lică.

Când am început eu să percep realitatea unchiul Lică era deja trecut de vârsta tinereții.

Lucrase o viață întreagă la atelierele Grivița.

Fusese coleg cu Vasile Roaită (da, contrar celor pe care le-ați învățat de la papagalii care v-au fost profesori, Vasile Roaită chiar a existat și nici nu a fost turnător la Siguranță, că nu erau nici ăia nebuni să își împuște proprii oameni).

Când am avut vreo 4 ani unchiul Lică m-a dus la el la servici să văd sirena aia montată pe un cilindru din beton, aflată în apropierea pasarelei care trecea peste latura din est a  atelierelor de la Grivița Roșie.

Unchiul Lică a fost comunist. Singurul comunist pe care l-am cunoscut. Comunist adevărat, nu un papagal care s-a înscris în partid ca să-i dea ăia butelie, cum au fost părinții noștri, ai tuturor, ci unul din aceia care lipeau manifeste pe stradă și împărțea ziare cu propagandă antinazistă și care a fost și el în curte în 1936 atunci când armata românească a tras, așa cum a făcut de atâtea ori și până atunci și după aceea, în propriul popor.

Cei despre care spunem astăzi că au fost comuniști, cei care ne tăiau curentul, care nu ne dădeau de mâncare, care trimiteau elevii la munci agricole și care îi împușcau pe cei care doreau să plece în alță țară nu au fost comuniști, nu au fost decât niște oportuniști obraznici și tupeiști care au știut să profite de cei din jur. La fel cum se întâmplă și acum, mulți din cei care ajung în funcții de conducere nu sunt, așa cum am putea crede, niște genii care au calități de conducători, mulți dintre ei nu sunt decât niște lepădături oportuniste care nici limba nu și-o cunosc cum trebuie, neamuri proaste care odată ajunși în vârf nu fac ceva pentru societate ci se îmbuibă și se umflă ca niște căpușe.

După război unchiului Lică, cazangiu la Grivița Roșie, i s-a propus să se alăture celor care preluaseră conducerea țării, în fond era unul din tovarășii de nădejde, care timp de mulți ani își dovedise atașamentul față de mișcarea comunistă.

Probabil nu ar fi fost mai rău decât alții, chiar dacă era numai un muncitor calificat (pe atunci un muncitor calificat nu era chiar puțin, un electrician, cum era de exemplu Gheorghe Gheorghiu Dej, avea atunci cam același prestigiu social ca un IT-ist de acum) unchiul Lică nu era prost, a performat în sport, Milea Ilie a fost unul din marii rugbiști ai acestei țări, mi-au spus și mie alții care se pricep, a fost și arbitru internațional, în această calitate a colindat toată Europa, a fost antrenor, citea mult și de toate, nu de puține ori i se cerea sfatul.

A refuzat. Le-a răspuns prietenilor săi din partid că lui îi place așa cum e și că nu a luptat în ilegalitate pentru a face osânză mai târziu.

1958 – Unchiul Lică și mătușa mea. Eu sunt ăla micu din mijloc.

Duminica mergea la meciurile Rapidului, la întoarcere se oprea împreună cu colegii și cu prietenul său Rino Declesis, și acesta un personaj de roman, la Gogoșarul, o cârciumă mică de cartier, unde beau câte o țuică la țoi, nu mult ci atât cât să se înveselească și să le facă poftă pentru masa de prânz. Acela era luxul lor, echivalentul concediilor la Monte Carlo ale actualilor politicieni de stânga.

Acolo m-au învățat comuniștii ăia trecuți prin războiul civil din Spania și pușcăriile românești să înjur cu “papucii mă-ti”.

Din când în când îl chemau undeva “la partid”, la ședințe, el se ridica și spunea ce nu îi convenea, ei îi dădeau o decorație, avea o mulțime de medalii, decorații și diplome, unele de la partid, altele datorate activității sportive.

Locuia într-o locuință aflată în aceeași curte cu locuința unei alte familii, o cameră, un fel de mic antreu și o mică bucătărie de vară aflată în curte, undeva în apropiere de locul său de muncă, la doi pași de Podul Grant.

De câteva ori i s-a atras atenția în privința situației sale locative:

– Tovarășu’ Milea, nu este posibil să mai locuiești acolo, ce vor spune oamenii dacă o să afle că dumneata, un tovarăș care ai fost alături de partid încă din ilegalitate locuiești acolo, o să spună că nici măcar de oamenii noștri nu suntem în stare să avem grijă. Trebuie neapărat să te muți într-o locuință potrivită cu a unui vechi comunist.

– Voi fi de acord să îmi dați o locuință mai bună numai după ce toți ceilalți oameni din țara asta vor avea o locuință, ceva în genul ăsta le spunea de fiecare dată unchiul Lică.

A murit cândva spre sfârșitul anilor ‘70 în locuința modestă pe care a refuzat să o schimbe până când și ceilalți la fel de săraci ca el vor avea o locuință decentă.

In acea zi au venit la ei niște bărbați îmbrăcați în negru care l-au luat și l-au dus undeva să-l congeleze până când partidul urma să-i pregătească funeraliile, care nu au fost chiar naționale dar au fost o chestie la care a participat o parte din București.

După încă o zi mătușa și verișorul meu au fost mutați într-un apartament nou nouț.

Unchiul Lică nu mai putea să se opună

Unchiul meu a fost un om de stânga, un comunist adevărat.

Așa fac oamenii de stânga, așteaptă să aibă toți ceilalți și după aceea își vor lua și ei o felie din tort.

Pe ăștia de acum, cei care spun că sunt de stânga și că le pasă de nevoile poporului, îi doare în cur că femeia aia își dă pe chirie toată leafa, ei, păduchii îmbogățiți de revoluție, și-au tras vile, s-au împroprietărit cu insule și au mutat râuri pentru a-și construi piscine de mii de metri pătrați.

Unchiul Lică, dacă ar fi avut colegi ca socialiștii ăștia pârâți de acum ar fi cerut să fie împușcați.

Dar s-ar fi ridicat în ședință, acolo la partid, și ar fi făcut tot ce este posibil pentru a-i rezolva problema acelei mame din dialogul de mai sus.

Nu ar fi cerut să i se dea cadou o casă, că știa că încă nu sunt case de ajuns pentru toată lumea, dar ar fi cerut să se facă în așa fel ca această femeie să beneficieze de o locuință socială, cu o chirie neîmpovărătoare, poate i-ar fi găsit și un loc de muncă mai ușor, și în acest fel cei trei copii pe care îi are să pornească în viață cu mai multe șanse decât au acum.

Nu este posibil ca o femeie cu trei copii să lucreze 8 ore/zi, iar după aceea să-și facă probleme pentru că dacă ieri a gătit o tocană de cartofi în care în afară de cartofi mai era niște apă, astăzi nu mai știe ce să le gătească copiilor.

Nu fiecare poate găsi un loc de muncă bine plătit, poate nu are capacitatea intelectuală necesară, poate a avut ghinion și nu a putut să meargă la școală, dar cei care fac parte dintr-o mișcare de stânga trebuie să-i ajute în primul rând pe acești oameni și numai dacă mai rămâne ceva să le dea și celor care au mai mult.

Un om de stânga dacă aude că femeia aia nu are ce găti copiilor se duce de urgență la ea și îi duce ce are nevoie, din ce are și el, că oamenii de stânga adevărați nu au nici ei chiar atât de multe, după care se asigură că nu se va mai întâmpla niciodată ca femeia aia să nu aibă ce pune pe masă. Poate nu are el de unde să-i dea prea multe dar se dă cu curul de pământ până când cineva rezolvă problema, că de aia avem partide de stânga care primesc sute de milioane subvenții de la stat.

Stânga trebuie să facă lucrurile astea, nu fundațiile, nici voluntarii.

Oamenii de stânga stau la bloc, sau într-o căsuță modestă, nu la vile amplasate pe proprietăți de mii de metri pătrați. Și nici bloc în locul fostelor fabrici de conserve nu își fac.

Linus Torwalds, cel care a creat Linuxul și care astfel a făcut posibil ca astăzi omenirea să  fie la nivelul la care a ajuns este un om de stânga. Întrebat de ce nu este bogat a răspuns că este de prost gust să fii bogat.

Ați înțeles domnilor milionari în euro cu puța pe stânga?

“E de prost gust să fii bogat”.

Linus Torwalds

Cei care simpatizează stânga nu trebuie să-l ia ca model pe Lenin sau pe Stalin, pot să-l ia drept model pe Linus Torwalds, sau pe primul ministru al Olandei, care s-a dus pe bicicletă la întâlnirea cu Obama, nu ca lepădăturile noastre care nu au făcut nimic în viață dar nu mai pot să se dea jos din limuzine, sau pe alții care au tot atât de mult bun simț.

Oamenii de stânga nu merg în concedii în străinătate, se duc la Sărata Monteoru, sau stau acasă și mai bat un cui, ceva, pentru că ei fac calcule din care rezultă că din banii pe care i-ar da pentru 7 zile la mare două familii își pot cumpăra câte un televizor cu diagonala de 1 metru, de care nu se bucură numai 7 zile ci timp de câțiva ani.

Oamenii de stânga sunt internaționaliști, cei de stânga din România îi ajută pe cei oprimați din altă parte, cei care au mai mult în altă parte îi ajută pe cei oprimați de la noi.

Numai lepădăturile care au condus țara înainte de revoluție (dar și cei care au condus-o până de curând) au fost niște naționaliști șovini, mai asemănători cu legionarii decât cu socialiștii.

Si mai ales, oamenii de stânga nu dau bani la biserici, pentru că au socotit că din 100000 de lei, de exemplu, se pot face două locuințe sociale în care să trăiască niște oameni care astfel nu vor mai plăti o chirie de 1000 de lei în fiecare lună ci numai o sută-două.

Oamenii de stânga, cei adevărați, știu că nu putem avea cu toții de toate, de aceea niciodată nu vor milita pentru mărirea alocațiilor pentru toți copii.

Ei, oamenii de stânga, vor milita pentru proceduri care să permită identificarea copiilor aflați în nevoie și pentru mărirea alocațiilor pentru acești copii, în timp ce altora, care nu au nevoie de pomană de la stat, li se vor reduce sau chiar elimina alocațiile, că sinceri să fim, un copil pe care îl ducă mă-sa la grădiniță cu o mașină cât un transatlantic nu stă în alocația aia.

Nici pentru salarii minime la nivel european nu vor milita cei care sunt cu adevărat de stânga, că nu dă partidul sau statul salarii în țara asta, salariile alea au și ele rostul lor și uneori nu pot fi atât de mari pe cât am dori cu toții.

Ba dimpotrivă, pentru că oamenii de stânga au citit Capitalul și multe alte cărți ei știu că salariile se pot mări numai în urma unui spor de productivitate, iar sporul de productivitate se realizează numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

Iar dacă se face altfel se produce inflație, iar cei de stânga, care au și obiceiul cititului, spre deosebire de cei care nu știu să facă nimic util și atunci se fac politicieni, de stânga spun ei, știu că întotdeauna inflația îi îmbogățește și mai mult pe bogați și îi sărăcește și mai mult pe săraci.

Salariile mai mari nu se fac cu pixul și nici cu semnături pe nu știu ce liste, se fac cu știință.

Puneți dracului mâna pe niște cărți, chiar și ale unor economiști de stânga, că economia nu e de stânga sau de dreapta, e știință, și învățați, că învățătura nu doare.

Și până atunci abțineți-vă să spuneți prostii, că vă râde lumea.

Oamenii de stânga, ăia adevărați, nu hoții și bandiții, nu vor milita niciodată nici pentru mărirea tuturor pensiilor ci vor căuta să egalizeze pensiile, pentru că vor considera, așa gândesc cei de stânga, că munca de o viață a fost răsplătită prin leafa primită, iar la bătrânețe, până când vom avea mai mult, e bine ca fiecare să primească o pensie care să permită un trai onest dar fără excese și pentru a nu se crea tensiuni sociale e bine ca toate aceste pensii să fie cât mai egale.

Luăm de la ăia care au prea mult și nemeritat și dăm celor care au prea puțin, asta înseamnă stânga.

***

Se vorbește că Telekom este de vânzare.

Ați auzit vreo inițiativă a celor care afirmă că sunt de stânga, să se militeze pentru ca această firmă să fie cumpărată de stat?

Că poate nu ar fi chiar rău, la o cifră de afaceri de câteva miliarde pe an ceva profit ca să plătim o parte din poliție, sau pompierii, sau să mai asigurăm niște asistență medicală gratuită.

Dacă la Telekom, mai adăugăm și niște firme care produc energie electrică, mai niște petrol, încet încet acoperim niște găuri, fără a fi nevoiți să ne bazăm numai pe impozite.

Asta ar trebui să facă stânga, nu să dea celor care nu merită ci să militeze pentru crearea de resurse care să permită implementarea unor politici sustenabile de stânga.

Nu programe rabla, să-și tragă cocălarii mașini noi în locul celor vechi, pe banii altora, nu stadioane, că am trecut de epoca în care ne trebuia circ cu gladiatori și nici bani să-i subvenționăm pe bătrânii bandiți care fac afaceri cu sportul, nu subvenții pentru IT-iști și pensii astronomice pentru unii care nu prea le merită pentru că nu prea au făcut nimic în viață și ce au făcut au făcut prost, ci un trai onest în care nimeni nu mai tremură că mâine vine speculantul și îl dă afară pentru că nu a plătit chiria.

Locuințe sociale, întreprinderi ale statului administrate performant de administratori selectați prin concursuri internaționale și auditate de specialiști a căror corectitudine nu lasă loc de îndoială, care să asigure resurse pentru susținerea politicilor sociale de stânga, asta trebuie să facă toți cei care se declară ca fiind politicieni de stânga.

Căsuțe sociale construite la Giarmata la prețul de 10000 euro.  Foto: Renașterea.ro

Știrea despre care am povestit la începutul acestui text s-a difuzat duminică.

Ați auzit ca luni niște oameni din cei care spun că sunt de stânga să fi mers la femeia aia să-i ducă 1-2 kilograme de carne, că ea săraca nu avea decât niște cartofi, eventual să-l lase discret pe colțul mesei din bucătărie o mie-două?

Vorbesc despre ăia care sunt milionari, care și-au făcut averile din vânzarea de bere la halbă, din speculă imobiliară, privatizări prin Mebo, contrabandă de automobile și afaceri cu statul.

Eu nu am auzit, poate nu m-am uitat destul de atent la știri.

Dar, dacă acest lucru nu s-a întâmplat înseamnă că papagalii ăia îmbrăcați în costume frumoase, cei care merg cu Jeepul la vânătoare, nu sunt oameni de stânga. Și nici doamnele alea cu cocuri mari și haine scumpe dar de prost gust, care își cumpără bijuterii cu diamante de la magazinele aeroporturilor nu sunt niște luptătoare pentru bunăstarea poporului. Nu sunt cu toții decât niște farseuri, asta dacă nu sunt cumva niște hoți și bandiți, că nu cred că sunt prea mulți oameni din ăștia de stânga care poată dovedi cu state de plată și de dividende de unde au banii pe care îi au.