GENERATII DE DERBEDEI

Anton Kovacs June 14, 2019

2 octombrie 1978.

Începea prima mea zi de armată.
Imediat ce am ajuns în cazarmă ne-au tuns frumos, până la piele, ne-au trimis să facem baie, ne-au dat haine curate, verzi, și ne-au arătat unde să ne culcăm.
Eram cu toții rupți de oboseală, stătusem o zi întreagă în curtea unei școli, după care am călătorit câteva ore cu trenul până la Reșița, apoi am mers pe jos până la cazarmă, la Câlnic, un sătuc aflat la ieșirea din oraș.

Ne-am culcat, am adormit…După care a început armata.

Am fost treziți în toiul nopții de niște militari care țipau la noi, a trebuit să ieșim în curte unde, pe rând, fiecare din cei 80 de recruți a trebuit să-i dicteze unui fruntaș care stătea la o masă așezată în mijlocul curții datele personale, locul și data nașterii, numele și prenumele părinților, adresa, ultimul loc de muncă și antecedente penale, dacă era cazul.

Iar fruntașul, de fapt curierul companiei, urmărea pe fișele de evidență ceea ce-i dictau proaspeții soldați.

Când am terminat am mers cu toții la culcare, am adormit și, surpriză, trompeta a sunat, caporalii tras din nou păturile de pe noi, iarăși în curte, așezați la coadă în fața furierului căruia trebuia să-i răspundem la aceleași întrebări.

În dimineață următoare, chiori de somn, a trebuit să ne sculăm la ora 5, să ne spălăm, să măturăm frunzele alea care tot cădeau în curte, am mers la cantină, după care am început să mărșăluim pe platou încercând să învățăm cum se scoate boneta de pe cap și cum se bate pasul de defilare în timp ce cântam un cântec cu mândruța care ne așteaptă la portiță și altul cu niște batalioane care erau îndemnate să treacă Carpații.

– Tare, când lovești cu talpa de pământ civilii trebuie să se pișe pe ei de frică și fetelor care se uită la voi trebuie să le cadă chiloții, urla la noi comandantul taberei.
Și noi dădeam mai tare cu talpa de pământ și ridicam bărbia și împingeam pieptul înainte.

Atât omul acela, comandantul taberei, cât și ceilalți ofițeri pe care i-am cunoscut în timpul stagiului militar, nu erau oameni răi, unii erau chiar foarte cumsecade, dar așa fuseseră învățați că e bine, că militarii sunt o specie superioară care trebuie să-i facă pe bărbați să le fie frică și pe femei să se cadă în brațe.

În fiecare sâmbătă eram educați, de fapt ni se povestea o falsă istorie și ni se inocula un fals patriotism, de fapt un fel de naționalism găunos plin de dușmani imaginari și personaje mitice.

După 6 luni eram în Tulcea.
Dichisit și lustruit, cămașa MT apretată îl făcea invidios pe orice bărbat care se uita la mine, catarama centurii lucea, la fel și semnele de armă, să nu mai pomenim de bocanci.
Cochetărie cazonă, nu purtam semne de armă de genist, galbene, ca toți ceilalți colegi, ci semne de tehnic, nichelate.
Aveam impresia că toți trecătorii îmi admiră tablele de pe umăr, nichelate și ele.

Mă uitam la “civili”, mi se păreau un fel de derbedei cu blugii lor albiți în genunchi și necălcați.
Unii din ei mai erau și netunși.

Au trecut 10 ani, suntem în 17 decembrie 1989, în fața Comitetului Județean PCR.

De data asta eu sunt civilul, derbedeul bărbos, cu blue jeans uzați în genunchi.
Vis-a-vis de mine, cu o coadă de târnăcop în mână, este cel care eram eu în urma cu 10 ani, un militar în termen care se uită cu dispreț, cu ură chiar, la individul nebărbierit și netuns din fața sa

Pentru că așa au fost dresați, în 13-14-15 iunie oamenii ăia, soldații care ajunseseră ofițeri, unii îmbrăcați în albastru, alții în verde, alții în mineri, nu au văzut în față lor niște studenți sau niște intelectuali ci au văzut niște bărboși, ochelariști sau pletoși, îmbrăcăți ca vai de capul lor, niște derbedei care trebuie disciplinați.
La fel și curvele alea în fuste scurte, le vor învăța ei cum trebuie să se poarte cu adevărații bărbați.
Așa că, au făcut exact cum au fost învățați că e bine, au încercat să-i facă pe civili să se pișe pe ei de frică.

De atunci au trecut 30 de ani.
Unii au murit, locotenenții sunt acum generali, generalii ieșiți la pensie pot fi văzuți uneori stând la umbră în locurile unde se întâmplă lucruri ciudate, dar cei vechi îi educă pe cei noi în exact același spirit, îi învață că există ei, cei buni, rasa superioară, și există alții, care trebuie disciplinați atunci când se revoltă împotriva sistemului.

Oamenii ăia, polițiști, jandarmi, militari, nu sunt răi, sunt ca și noi, unii mai răi, alții mai buni, unii inteligenți, alții proști, dar ideile care li se inoculează sunt greșite.

Și aceste idei îi otrăvesc, uitați-vă la fețele celor care fac parte de câțiva ani din instituțiile de forță, oameni încruntați, cu fețe acrite, priviri de oameni care se tem de ceva…

Soluția e simplă, educarea tinerelor generații de polițiști, jandarmi sau militari trebuie să fie lăsată în grija adevăraților profesori.

Până nu se va rupe lanțul și cel puțin câteva generații de tineri militari și polițiști nu vor fi educați de oameni din afara sistemului, de adevărați specialiști, răul nu va înceta.