James Hayden și “Gâtul lui Shermer” (Shermer’s Neck)

James Hayden și “Gâtul lui Shermer” (Shermer’s Neck)

Anton Kovacs

Cred că toți participanții la Transcontinental Race sunt eroi. Chiar și cei care au renunțat, pentru că numai ideea de a participa la o astfel de cursă necesită un curaj care nu mulți oameni au.

Dar, în ediția TRCNO3 2015 am fost foarte impresionat de James Hayden.

IMG_1852_1

James Hayden a fost unul dintre favoriți, a fost primul care a ajuns la punctul de control nr. 1 la Mont Ventoux după 40 de ore de la start. A trecut, de asemenea, punctul de control nr 2, aproape fără pauze de odihnă.

Problemele au început să apară în Croația când James Hayden a început să simtă dureri la nivelul mușchilor gâtului. De fapt se declanșase ceva care se numește “Shermer’s Neck”, o afecțiune care se manifestă uneori la bicicliștii de superanduranță, după parcurgerea a mai multor sute sau mii de Km.

Practic, din cauza efortului prelungit mușchii gâtului își pierd capacitatea de a susține greutatea capului, apar dureri foarte puternice chiar și la o atingere ușoară iar capul bolnavului ajunge să stea “atârnat” de gât fără să poată fi ridicat.

Un rezultat secundar este că, din cauza poziției “căzute” a capului biciclistul nu mai poate vedea decât o mică porțiune din dreptul roții din față a bicicletei.

Aici puteți citi mai multe despre  “Shermer’s Neck”

James Hayden a făcut o pauză de odihnă, a încercat chiar să-fi fixeze capul în poziția ridicat cu bandă adezivă (un bărbat poate repara orice, dacă are la îndemână o rolă de bandă adezivă Smile), strategie care, din păcate, nu a funcționat așa că a fost nevoit să se retragă la Podgorica, după ce a parcurs 3093 km.

A lăsat însă celor care au urmărit cursa o impresie deosebit de puternică în privința depășirii propriilor limite.

haydentape-1024x1024

Din fericire James Hayden va participa și în acest an la Transcontinental Race și probabil cei care-i vor urmări cursa vor avea ce vedea.