Dimineaţă de toamna

Termometrul din vitrina farmaciei arată 12 grade.

E mai cald decât a fost ieri.

Grupul de barbaţi e la locul obisnuit, în fata chioşcului de ziare. Au intrat deja în cea de-a 2-a oră de şedinţă — … eu pe ea aş fi votat-o dar nu are nicio şansă, că e femeie şi nu o ajută nimeni, pâna şi Basescu ţine cu aialaltă, aşa ca îl aleg pe neamţ, ca altfel iese nesimţitul ăla…

Mai târziu, după o scurtă vizită pe şantierul aflat la capătul străzii unde îi vor explica topometristului că panta canalizării trebuie să fie de exact 2,5%, vor merge în parc unde vor împărţi conţinutul unei sticle aflate într-o punga de hârtie, apoi vor merge acasă să mănânce şi să se culce puţin, iar seara, după obişnuita partidă de table din faţa blocului, vor butona telecomanda televizorului pană spre dimineaţa, ajungând astfel să fie mai informaţi decât majoritatea comentatorilor care vorbesc zi de zi la canalele de ştiri.

Dar până atunci mai e, deocamdată discuţiile pe teme de interes naţional sunt în toi şi sunt ascultate cu interes de către o doamnă aflată la 2 metri mai departe, care, pe un carton aşezat direct pe trotuar a expus pentru vânzare două perechi de ciorapi „bumbac 100%”, câteva perechi de tălpici confecţionate din material de mochetă şi trei sticluţe cu parfum rusesc de trandafir.

Puţin mai departe negustorul arab stropeşte cu apa zarzavaturile şi fructele aranjate frumos, ca la o expoziţie de ziua recoltei, în stanga şi în dreapta intrării.

Salută cu zâmbetul pe buze pe fiecare din gospodinele care intră în magazin.

Lângă automatul aşezat în imediata apropiere stau doi tineri îmbracaţi într-un fel de treninguri, cu glugile pe cap. Privesc încruntati în jur de parca ar fi suparaţi pe întreaga omenire şi beau cafea din nişte pahare mici şi albe din plastic.

În faţa măcelăriei vânzătoarea se apleacă să aşeze un bolovan în faţa uşii, pentru ca aceasta să nu fie închisă de vânt. Crupa ei somptuoasă atrage privirile analiştilor politici din faţa chioşcului de ziare „ce ţi-aş face eu odată” strigă râzând unul din aceştia, un barbat marunţel şi slab, fost sudor la SUGTC, pensionat chiar în zilele premergătoare revoluţiei la care a participat ascultând ştirile de la Europa Libera. Femeia râde şi ea.

Desi este deja ora 9, pe şantierul din apropiere lucrul încă nu a început.

Şeful punctului de lucru împreună cu un alt muncitor se chinuiesc cu o pompă dar, nu se ştie din ce motiv, aceasta doar pufăie de două-trei ori la fiecare tentativă de a fi pornită.

La un moment dat liniştea e spartă de vocea unui alt bărbat care chiar a terminat de mâncat ceva împachetat într-un ziar şi acum, după s-a ridicat, a scuturat resturile pe trotuar şi a aruncat ziarul la coşul de gunoi, îşi intinde în faţă burta imensă, „Ioaneee, mai lasă-l în pizda măsi de telefon că mai vorbeşti şi acasă, treci la treaba”

În parcul care mărgineşte şantierul, de fapt un teren viran rămas în urma „toaletarii” unui pâlc de copaci, pe o frunză se asează o muscă. Se întoarce pe o parte şi pe alta încălzindu-se la razele soarelui. E bine. La un moment dat adoarme fericită.

În apropiere opreşte o căruţă. În timp ce stăpânii caută în containerele de gunoi calul este lăsat să pască.

Un caţel purtat în lesă de către o femeie latră isteric la el.

Calul nu are nicio reacţie, placid, paşte încet căutând smocurile de iarba încă verde.

La un moment dat mănâncă şi frunza pe care dormea musca.

Musca, trezindu-se buimacă în întunericul din botul calului şi neînţelegând ce s-a întâmplat începe speriată să bâzaie, să dea din picioruşe şi din aripi…

Însă era prea târziu, calul plecase.